Vicepreşedintele raionului a spus că nu poate comenta acuzaţiile pentru că ar fi vorba despre „o decizie colectivă” a Consiliului local. 

Sergiu Olişevschi spune că în ultimii trei ani a prestat servicii medicale în acest cabinet stomatologic, după ce a luat spaţiul în chirie. Acum, când termenul a expirat, a trimis o solicitare către Consiliul Raional pentru prelungirea contractului, însă cererea i-a fost respinsă.

Bărbatul mai povesteşte că, în timpul şedinţei de săptămâna trecută, când a fost luată această decizie, a fost înjurat şi ameninţat de către consilierii raionali că se va pomeni cu dosar penal.

Nemulţumiţi de închiderea cabinetului stomatologic s-au arătat şi sătenii, care spun că acesta era singurul loc unde puteau beneficia de servicii medicale la preţ redus sau chiar gratis.

Această femeie susţine că şi-a dus copilul, care avea dureri, la alt stomatolog din sat, însă a fost trimisă la Chişinău, deoarece acolo nu îi pot asigura asistenţa medicală necesară.

Vicepreşedintele raionului Hânceşti, Vera Tănase-Patraşcu, a declarat că deocamdată nu poate comenta acuzaţiile.

Mai multe detalii despre acest subiect urmăriţi vineri, la emisiunea „60 de minute”, cu începere de la ora 20:00.