Tot în acea perioadă, Jurnal TV era hărţuit prin instanţe într-un proces abuziv şi neîntemeiat, după ce compania Ştiri Media Grup, controlată de Vladimir Plahotniuc, a atacat în judecată postul nostru, motivând încălcarea drepturilor de autor şi conexe. S-au cerut despăgubiri de 21 de milioane de lei şi aplicarea sechestrului pe toate bunurile şi conturile bancare. 

Mai mulţi oficiali europeni au condamnat atunci atacurile la adresa Jurnal TV. Comisarul european pentru extindere şi politică de vecinătate, Štefan Füle, a declarat în 2013 că postul nostru de televiziune este atacat la comanda unor politicieni şi le sugera autorităţilor să ţină cont de principiile europene. 

În ianuarie 2014, Consiliul Coordonator al Audiovizualului vine cu un proiect de decizie care prevedea ca Jurnal TV să fie exclus din lista posturilor retransmise obligatoriu pe teritoriul Republicii Moldova. Atunci, mai mulţi operatori de cablu au exclus postul de televiziune din grila de bază. După două zile de proteste ale angajaţilor şi telespectatorilor Jurnal TV în faţa sediului CCA şi după implicarea misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, postul a revenit în casele oamenilor. 
 
Emisia Jurnal TV a fost sistată şi de compania „Moldtelecom". În ianuarie 2016, când aveau loc protestele de amploare iniţiate de Platforma Demnitate şi Adevăr, a fost întreruptă emisia Jurnal TV, singurul post de televiziune care transmitea în direct manifestaţiile. 

Tot în acest an, oligarhul Vladimir Plahotniuc a mers la un nou atac. De această dată, în tandem cu primarul de Orhei, Ilan Şor, bănuit de furtul miliardului de la Banca de Economii. În august au fost organizate o serie de proteste dubioase la sediul Jurnal TV, în cadrul cărora era cerută sistarea emisiei şi erau intimidaţi jurnaliştii postului de televiziune. Aşa-zisele proteste au fost calificate de mai mulţi lideri de opinie drept un scenariu bine regizat de cei doi. 

Jurnal TV a fost atacat şi de alţi politicieni. Liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune că instituţia noastră demult trebuia închisă şi chiar a îndemnat CCA să întreprindă măsuri în acest sens. 

Un nou atac împotriva postului Jurnal TV a avut loc după alegerile prezidenţiale de anul trecut. Consiliul Coordonator al Audiovizualului a suspendat de două ori dreptul instituţiei noastre de a difuza publicitate pe o perioadă de trei zile. Asta pentru că am difuzat mai multe materiale despre candidata Maia Sandu şi mai puţine despre Igor Dodon.
 
Presiunea asupra Jurnal TV din partea unor membri ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului a continuat şi după aceste decizii. Deşi autorii emisiunii „Ora de Ras" şi-au prezentat scuze publice pentru un subiect difuzat anterior, Dragoş Vicol a insistat ca postul nostru de televiziune să fie sancţionat. Mai mult, membrul CCA a catalogat produsul de satiră ca fiind o crimă, chiar dacă specialiştii Direcţiei Monitorizare din cadrul aceleiaşi instituţii nu au constatat abateri.