Un moldovean a fost reţinut pentru activitate de mercenar de partea entităţilor separatist-extremiste din estul Ucrainei.
Bărbatul de 32 de ani este originar din stânga Nistrului şi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
În cadrul interogărilor, acesta şi-a recunoscut integral vina. Totodată, s-a stabilit că individul a luptat de partea unei formaţiuni militarizate din Doneţk.
Pentru această infracţiune, suspectul riscă până la şapte ani de detenţie.