Mesaj emoţionant din partea liderului Platformei DA, Andrei Năstase, de ziua fiicei sale, mezina familiei.
„Copila mea dragă, astăzi este ziua ta! La fel ca şi zeci de mii de copii moldoveni, te-ai născut departe de casa şi de ţara noastră, de rude şi prieteni. Departe de bunica ta, cea care a avut parte doar de feciori şi nepoţi, care te-a visat şi aşteptat ani şi ani pentru a veni şi a-i mângâia viaţa zbuciumată. Mă mândresc nespus de mult că ai un nume tandru, Anna, pentru că e şi numele Mamei mele”, scrie liderul DA.
Andrei Năstase îşi cere iertare de la fiica sa că a ales să se afle în RM în loc să fie alături de ea. „În primii doi ani din viaţa ta ne-a fost dat să fim împreună doar zile şi săptămâni numărate. Ne-am cuprins şi strâns în braţe mai mult prin ecrane reci şi reţele sofisticate. Sper să înţelegi şi să mă ierţi pentru că, în loc să fiu alături de voi, am ales să revin în Moldova şi să încerc să schimb lucrurile nedrepte de aici, să mă bat pentru viitorul tău, al fraţilor tăi şi al tuturor copiilor ţării, alături de mamele, taţii, fraţii şi bunicii lor de Acasă!”, se mai spune în mesaj.
„Cred cu tărie că se poate, că vom reuşi neapărat să facem schimbarea în bine, astfel încât să fim cât de curând împreună, înaintea vârstei la care mi-ai resimţi şi mai dureros lipsa. Şi chiar ţi-ar fi mult mai greu să înţelegi şi să trăieşti departe de mine. Ştiu asta şi din trista mea copilărie, când am rămas fără Tată! Vreau ca într-o zi să revii Acasă. Împreună cu Mama ta, împreună cu fraţii tăi. Împreună cu toţi copiii moldovenilor risipiţi în cele patru colţuri ale lumii. Vreau să vii acasă şi să te bucuri de grija şi mângâierea bunicii. Să te bucuri de Libertate în ţara ta. În caz contrar va trebui să plec eu. Şi nu mi-ar fi deloc uşor, pentru că aici, Acasă, mi-ar rămâne Mama, mormintele Tatei, fraţilor şi bunicilor. Iată de ce te rog să ai răbdarea fraţilor tăi, înţelepciunea mamei tale, rezistenţa bunicii şi să te bucuri de dragostea noastră neţărmurită. La mulţi ani, Copila mea dragă!”, scrie Andrei Năstase.