Locuitorii din Slobozia Mare spun că actuala guvernare i-a sărăcit şi speră că viitorul preşedinte va pune capăt ilegalităţilor.

La rândul lui, preşedintele PPDA, Andrei Năstase, desemnat candidat al formaţiunii pentru funcţia de şef al statului, le-a vorbit localnicilor despre priorităţile sale.

„Vom reuşi să întoarcem miliardele aşa cum a făcut-o preşedintele nigerian spre exemplu, să facă o anchetă internaţională şi să găsească făptuitorii. Transformarea revendicărilor noastre populare pe care le-am strigat în PMAN şi la toate protestele, să le transformăm în iniţiative legislative. Lustraţia trebuie să se producă şi pentru perioada comunistă şi pentru perioada lui Voronin şi pentru perioada lui Plahotniuc până în momentul de faţă. Să implementăm această confiscare extinsă cu privire la judecători, procurori, funcţionari de rang înalt care trebuie să facă dovada cum şi-au căpătuit averile. Declanşarea alegerilor parlamentare anticipate”, a declarat liderul mişcării protestatare, Andrei Năstase.

Conducerea Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr a avut o întâlnire şi cu locuitorii satului Colibaşi.

Localnicii au spus că, în ultima perioadă, se confruntă cu tot mai multe probleme. Potrivit lor, alegerea unei noi clase politice ar fi singura şansă pentru schimbarea situaţiei.

Întâlnirile în teritoriu vor continua şi în această săptămână. Membrii Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr vor merge ASTĂZI, în localitatea Bubuieci, iar vineri vor avea o întrevedere cu locuitorii oraşului Cricova. De asemenea, joi, la ora 18:00, locuitorii capitalei sunt aşteptaţi în Parcul Eroilor din sectorul Râşcani, pentru a discuta cu liderul PPDA, Andrei Năstase.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.