Cadrele didactice au lansat şi un apel prin care au îndemnat toată ţara să-l susţină pe Andrei Năstase la alegerile prezidenţiale. „La 30 octombrie, Republica Moldova va trece un test de maturitate, va avea de ales între trecut şi viitor. Alegerile prezidenţiale vin într-un context în care ţara noastră trăieşte o criză fără precedent. Avem o guvernare care ne-a adus la această stare de lucruri”, se arată în declaraţia profesorilor.

„Avem nevoie de o nouă clasă politică, avem nevoie de oameni profesionişti şi curajoşi, care să guverneze în interesul poporului, să fie aproape de oameni. Un preşedintele curajos ales de popor poate să devină un scut în faţa fărădelegilor, abuzurilor sistemului captiv şi poate să readucă Republica Moldova pe făgaşul normalităţii. Avem nevoie de un preşedinte care să nu mai fie mut şi surd la toate problemele oamenilor. Noi considerăm că dintre toţi candidaţii înscrişi în cursă, Andrei Năstase este acel care întruneşte toate calităţile unui preşedinte puternic, curajos, profesionist, unui preşedinte al poporului. El a demonstrat că este de partea oamenilor, iar din funcţia de preşedinte va lupta în interesul cetăţenilor, şi cel mai important va stopa alunecarea ţării în haos şi sărăcie”, se mai menţionează în mesajul cadrelor didactice.

Totodată, ei au îndemnat şi alţi oameni să facă voluntariat în cadrul acestei campanii electorale. „Îndemnăm toţi cetăţenii, toţi profesorii să se implice, să convingă pe fiecare să vină la vot şi să-l susţină pe Andrei Năstase, şi să facă chiar voluntariat în campania electorală”, mai spun semnatarii declaraţiei.

„Sunt profesoară de 35 de ani. Am fost acasă, am muncit şi din 1990 am participat la toate campaniile electorale. Toată lumea aştepta să fie întreprinse unele reforme astfel ca în urma lor să trăim mai bine, dar am ajuns să avem un stat capturat. Suntem în campania electorală, la CEC există o avalanşă de candidaţi. Noi avem nevoie de un preşedinte al poporului, care să fie şi antisistem. În această funcţie îl văd pe preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase. El este puternic şi curajos, a organizat primul protest antioligarhic. Andrei Năstase are cunoştinţe şi capacităţi. Este un candidat care ameninţă cel mai mult puterea actuală”, a declarat Tamara Cordon, profesor de matematică.

 „Este îmbucurător faptul că datorită Platformei DA, liderului Platformei  a reînviat noi speranţe în ziua de mâine. Întreaga societatea este de acord să avem un lider ca Andrei Năstase. Este îmbucurător faptul că în vizitele lui Andrei Năstase în alte ţări am văzut elevi de ai mei, care mai apoi m-au contactat şi mi-au spus că dacă va câştiga Andrei Năstase, ei se vor întoarce acasă”, a menţionat un alt profesor din capitală, Iurie Ţurcanu.

Raisa Lopată, învăţătoare din oraşul Bălţi, consideră că liderul Platformei DA va face regulă în ţara noastră: „Andrei Năstase m-a încântat prin acea echipă bine clădită, cu viziuni clare. Am admirat această personalitate la Bălţi. Atât de simplu a ajuns la inimile noastre, doar prin cuvânte. Andrei Năstase are o ţinută plină de demnitate, el emană toleranţă. El este cel care vine în faţa poporul. El este cel care vorbeşte despre necazurile ţării. Noi vrem un viitor, iar această lumină o văd în Andrei Năstase. Sunt convinsă că în caniba de vot trebuie să îndreptăm ştampila spre numele lui. El va face regula în ţara noastră”.

„Eu apel la toată intelectualitatea din Republica Moldova, să voteze corect şi anume să-l voteze pe Andrei Năstase. Doar el poate să facă schimbare în ţara noastră. Dumnealui spune lucrurilor pe nume. Apelez la toţi să-i conving că schimbare în Republica Moldova este nu mai Andrei Năstase. Într-un an de zile s-a văzut ce a făcut Platforma. Platforma DA este prieten cu adevărul”, a adăugat învăţătoarea Elvira Carp.