Josan mărturiseşte că declaraţiile reprezentantului Direcţie Cultură a Primăriei Chişinău sunt false, precizând că este penibil că autorităţile încearcă să închidă gurile artiştilor de frica unui tricou.
 
„Este fals ceea ce declară Direcţia Cultură a Primăriei Chişinău, cum că abia la finele repetiţiilor de luni am anunţat că nu pot veni. Am contactat personal dirijorul orchestrei cu 35 de minute înainte repetiţie pentru a-l anunţa că nu pot veni. Ulterior, nu mi s-a mai răspuns la telefon pentru a stabili alte repetiţii, deci este fals şi faptul că am sunat abia cu o oră înainte de concert. E penibil că autorităţile de la Chişinău au început să închidă gurile artiştilor de frica unui tricou”, a declarat Josan pentru Unimedia.
 
„Eu mă pregăteam să vin la probele de sunet care sunt înainte de concert şi nu putea să dau de nimeni, mai mult nu puteam să dau de nimeni, de vreo câteva zile nu-mi răspundea nimeni la telefon. Mi s-a părut destul de ciudat, dar am presupun că toată lumea e în pregătiri. A doua zi n-a răspuns iar nimeni, până când am rugat pe cineva din piaţă să îmi dea la telefon organizatorii să pot să vorbesc. Şi mi s-a explicat că nu mai fac parte din artiştii care cântă la concert”, a mai precizat interpretul.

Precizăm că după ce Cătălin Josan a fost exclus de pe lista interpreţilor care ar trebui să evolueze în această seară pe scena din PMAN de Ziua Limbii Române, artistul a decis să organizeze propriul concert.

Astfel, înconjurat de zeci de persoane acesta a interpretat melodii extraordinare lângă bustul marelui poet Mihai Eminescu.

Cătălin Josan a fost susţinut şi de colegul său de breaslă Pasha Parfeni, care, de asemenea, nu a fost invitat la concertul din PMAN. Anterior acesta a evoluat de Ziua Independenţei pe scena din Piaţa Marii Adunări Naţionale purtând un tricou cu inscripţia „NuPlaha”.