Precizăm că Traian Vasilcău este unul dintre laureaţii Premiului Naţional din acest an. Desemnarea acestuia a scandalizat opinia publică, iar scriitorul Gheorghe Erizanu l-a învinuit public de plagiat. Potrivit lui Erizanu, bloggerul Traian Vasilcău a publicat în 1988 poezia „O fărâmă de bine”, care ar face parte din volu­mul „Ochiul Atroce” semnat de Doina Uricariu şi publicat în 1985. De cealaltă parte, Vasilcău a spus că aceasta este o făcătură kgb-istă. De menţionat că Traian Vasilcău este cunoscut pentru textele sale în susţinerea Partidului Democrat din Moldova şi pentru materialele în care critică dur opoziţia.

Premiul Naţional se decernează atât individual, cât şi colectivelor de autori, pentru realizări remarcabile, care au contribuit la promovarea imaginii ţării pe plan internaţional şi au avut un impact considerabil asupra progresului tehnico-ştiinţific şi socio-economic, asupra culturii naţionale şi mondiale. Premiul a fost instituit cu scopul de a recunoaşte şi a încuraja activităţi de cercetare, dezvoltare ştiinţifică şi tehnologică şi de stimulare a performanţelor artistice şi sportive. Valoarea Premiului Naţional este de 100 de mii de lei.