Au avut de suferit în mare parte raioanele de nord ale ţării, precum Briceni, Edineţ, Râşcani, Ocniţa Donduşeni, gospodării din Soroca şi Sângerei. Astfel, livezile de mere, dar şi alte culturi au fost afectate în proporţii de 70 la sută sau chiar în totalitate.

Astfel, fermierii consideră că statul nu face nimic pentru a proteja şi sprijini agricultura, iar aceste pierderi sunt din cauza impotenţei de a-şi asigura culturile agricole cu folosirea subvenţiilor. Totodată, falimentul în masă a producătorilor agricoli ar avea efecte negative asupra economia tării, astfel, intervenţia autorităţilor este urgentă.

„Cerinţa faţă de Guvern este să identifice resursele financiare pentru a acoperi parţial costurile suprafeţei, de altfel ne aşteptă exod masiv al oamenilor din comunităţile rurale. Mesajul nostru către guvernanţi este că problema nu poate fi umbrită sau uitată, agricultorii sunt fermi de a pune această întrebare cu toate mijloacele legale posibilă, astfel, aşteptăm intervenţia şi acţiuni concrete, cel puţin un mesaj de atitudine din partea prim ministrului. Această tăcere foarte elocventă din partea statului şi aduce suspiciuni că statul vrea iar să uite despre agricultori”, a declarat preşedintele UniAgroProtect, Alexandru Slusari.

Totodată reprezentanţii producătorilor agricoli, dar şi primarii mai multor localităţi afectate, au expediat o scrisoare premierului, enumerând cinci măsuri, care ar accelera depăşirea crizei:

1 Să fie restituite restanţele la sprijinul financiar pentru fructe pentru anul 2014;
2. Să fie achitate restanţele la subvenţii în primul rând în raioanele afectate de îngheţuri;
3. Simplificarea procedurii de primire a certificatelor forţă majoră;
4. Să fie îmbunătăţită politica asigurărilor din agricultură;
5. Achitarea subvenţiilor, cel puţin de 10-15 mii de lei pentru a acoperi cheltuielile din acest an.