Donaţia companiei farmaceutice presupune 14 000 de cutii de medicament „Normodipine”, care este administrat pentru tratamentul bolilor cardio-vasculare, în special, a hipertensiunii arteriale. Totodată, întreprinderea a mai donat 33 615 de cutii de „Decaris”, medicament antiparazitar. 

Lotul de medicamente va fi distribuit la Centrele de Sănătate din mediul rural, în baza numărului de pacienţi, care stau la evidenţă cu aceste probleme de sănătate.

Potrivit datelor oficiale, în Republica Moldova, bolile sistemului cardio-vascular deţin întâietatea. În anul 2015 numărul total al acestor pacienţi a fost de 862 545, dintre care circa 343 546 suferă de hipertensiune arterială.

În anul 2015 morbiditatea prin parazitoze a constituit 15 219 de cazuri. Statisticile mai arată că populaţia din mediul rural se îmbolnăveşte mult mai frecvent de aceste infecţii comparativ cu cea din municipiul Chişinău.