„După o perioadă de muncă titanică, am venit să vă informăm despre totalurile privind colectarea semnăturilor pentru organizarea referendumului. O muncă titanică a unui exerciţiu demn. Am avut multe de îndurat: frig, drum, lipsa de bani, dar am fost permanent conştienţi că am făcut o muncă nobilă. Am adunat peste 400 de mii de semnături, ceea ce înseamnă că Republica Moldova îşi doreşte schimbarea, iar cetăţenii au demnitate şi doresc schimbare”, a menţionat Chiril Moţpan, membru al Platformei DA.

Preşedintele Biroului executiv al grupului de iniţiativă a menţionat că acest proces a pus bazele unui act istoric. „Vă mulţumesc pentru tot, că v-aţi implicat într-un proces istoric şi fără precedent. Dacă este ceva istoric în ultimul an, atunci este ceea ce au făcut cetăţenii. Pe 4 octombrie, am votat o rezoluţie istorică. De aici pornea acel exerciţiu democratic. Atunci, pe 4 octombrie s-a decis, sub egida Consiliului Marii Adunări Naţionale şi a Platformei DA să purcedem la colectarea semnăturilor pentru organizarea referendumului privind alegerea şi demiterea preşedintelui direct de către popor, limitarea imunităţii parlamentare. Atunci au fost puse bazele unui act istoric. În condiţiile în care Constituţia vorbeşte despre colectarea a 200 de mii de semnături, noi am colectat mult mai mult. Şi toate acestea în pofida unor obstacole create de guvernare, începând de la Curte, care ne-a obligat să adunăm semnături pe patru liste, este o bătaie de joc. A urmat CEC-ul care nu a dorit să dea liste odată cu legitimaţiile. Miile de cetăţeni au luptat pentru ca preşedintele să fie ale de către popor. Am avut obstacole şi din partea primarilor PD, o grupare criminală aflată la cheremul lui Plahotniuc, dar au fost primari care au semnat necondiţionat”, a declarat Andrei Năstase, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr.

„Ce am făcut pe parcursul a trei luni, am dat dovadă că schimbarea porneşte de la tine. Dacă este să vorbim tehnic, am acumulat peste un milion de semnături. A fost o campanie istorică. În corturi se mai colectează semnături în raioane şi oamenii doresc să se implice în continuare. După numărul de semnături, acestea pot fi un referendum. Au participat 30 la sută din electorat. S-au implicat oameni din 35 de raioane, iar pe lângă colectori s-au implicat şi mii de voluntari”, a declarat Inga Grigoriu, activist civic.

„Împreună cu voi am ajuns în cele mai îndepărtate locuri, am reuşit să le dăm speranţa cetăţenilor că schimbarea e aproape. Ştim că dacă am fi avut mai mult timp, am fi avut peste un milion de semnături, împreună am demascat toate fraudele electorale. O persoană de încredere ne-a declarat că la Călăraşi sunt 35 de mii de oameni, iar CEC a spus că sunt 62 de mii cu drept de vot – iată de ce nu au fost făcute publice datele recensământului. Nu ne oprim, luptăm până la capăt, până ne întoarcem ţara înapoi”, a continuat Liviu Vovc, activist civic.

În context, Vasile Năstase, membru fondator al Platformei DA, a menţionat că procesul de colectare a semnăturilor a fost un efort enorm peste care cetăţenii au trecut cu brio. „Este o conferinţă cu un element de protest. Ceea ce am realizat în trei luni, este că în Republica Moldova continuă fraudele electorale, că în Republica Moldova oamenii trăiesc la limita sărăciei, oameni care o duc de pe o zi pe alta. Efortul nostru a fost unul extraordinar de pozitiv, în unele localităţi am obţinut semnături de la 70 la sută din locuitori, la Bălţi am adunat semnături de la 50 la sută din locuitori”, a precizat Năstase.

„Aş vrea să felicit poporul Republicii Moldova cu acest exerciţiu democratic. Prima dată în istoria ţării noastre, poporul a obţinut posibilitatea de a-şi spune cuvântul ferm: cum vede dezvoltarea ţării”, a adăugat Stanislav Pavlovschi.

Grupul de iniţiativă a anunţat că va prezenta datele colectate la Comisia Electorală Centrală, iar timp de 15 zile aceste informaţii vor fi verificate.

Amintim că reprezentanţii Biroului Executiv au declarat că semnăturile au fost colectate în pofida obstacolelor. Aceştia au spus că au fost create în mod intenţionat impedimente din partea primarilor PD, PL, dar şi de unele instituţii ale statului, nu doar pentru a stopa procesul, ci pentru a-l compromite în totalitate.

La protestul din 6 septembrie, organizat de Platforma Demnitate şi Adevăr, manifestanţii au votat o proclamaţie ce conţine mai multe revendicări, printre care alegerea şi demiterea şefului statului prin vot direct şi reducerea numărului deputaţilor de la 101 la 71. Totodată, oamenii vor ca imunitatea parlamentară să fie limitată. Pentru iniţierea unui referendum de modificare a Constituţiei sunt necesare cel puţin 360 de mii de semnături pentru fiecare chestiune supusă votului. Din grupul de iniţiativă fac parte peste 700 de oameni.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.