„Examenul extern al cadavrului provoacă suspiciuni enorme. Mâinile îngheţate în poziţie orizontală, lipsa emisiei de urină şi materii fecale care sunt strict caracteristice pentru moartea ce se produce în 4-5 minute. Echimoza din regiunea cotului stâng”, a explicat medicul pe o reţea de socializare.

Sergiu Sochircă a scris şi despre discuţia pe care a avut-o cu tatăl fetei. Potrivit lui, tatăl Gabrielei care a descifrat informaţiile conţinute în telefonul mobil al tinerei. Astfel,  după dispariţia tinerei, semnalul telefonului, timp de o săptămână, se deplasa între Orhei şi Rezina. Conform informaţiei oferite de operatorul de telefonie mobilă, în paralel cu semnalul de pe telefonul fetei se mişca un alt semnal care, deocamdată, nu a fost identificat.

Corpul neînsufleţit al Gabrielei Patraşcu, în vârstă de 19 ani, a fost găsit pe 21 ianuarie într-o pădure de lângă Orhei. Tânăra studia în anul întâi la Universitatea de Medicină din Chişinău. Gabriela Patraşcu este originară din Floreşti şi a dispărut după ce a venit în capitală să susţină un examen.