În cadrul ceremoniei de înmânare a însemnelor academice, Constantin Rusnac a mulţumit AŞM pentru acest semn de înaltă consideraţie şi pentru onoarea care i-a fost acordată de cel mai înalt for ştiinţific din ţară.
 
Totodată, compozitorul a promis că-şi va continua activitatea, la fel de prodigios ca şi până acum, să compună muzică şi să promoveze valorile naţionale.
 
Titlul onorific de Doctor Honoris Causa al AŞM i-a fost acordat compozitorului Constantin Rusnac, în semn de preţuire şi recunoaştere a meritelor culturale, didactice şi artistice, de apreciere a contribuţiei sale originale la promovarea şi sporirea prestigiului artei muzicale naţionale pe meridianele lumii. 
 
Constantin Rusnac s-a născut la 6 februarie 1948 în satul Trebisăuţi, raionul Briceni. A absolvit Şcoala de muzică republicană de 11 ani şi Institutul de Arte „G. Musicescu” din Chişinău.
 
A fost profesor de solfegiu, armonie şi teoria muzicii la aceleaşi instituţii, redactor, redactor-şef al Colegiului de repertoriu pentru colectivele artistice din ţară, prim-viceministru al Culturii, rector al Conservatorului Moldovenesc de Stat „G. Musicescu”.
 
Din 1993 este secretar general al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO şi din 2000 – preşedinte al Consiliului Naţional Delfic. În 1976 a fost distins cu Premiul de Stat pentru lucrarea „Sărbătoreasca”, în 1984 – cu titlul „Maestru al Artei” şi în 1998 – cu ordinul „Gloria Muncii”. 
 
În 2008 a editat CD-ul „Folclor instrumental românesc de pretutindeni”, care include notele a 3600 de melodii, în 2012 – cartea „Acrostihuri . Portrete în timp” şi în 2013 – volumul „101 poeme” în colecţia „Ideal”.