Firma lui Ghena, preferata DETS Râşcani

„Ghena”, unul din protagoniştii scaldalului cu produsele alterate, pare să fie Ghenadie Nicorici, fondatorul şi administratorul companiei Crinic Grup, cea care, doar pentru livrarea produselor alimentare în grădiniţele din Capitală în anul 2016, a câştigat şapte licitaţii. Cele mai bănoase trei contracte firma le-a semnat cu Direcţia Educaţie, Tineret şi Sport (DETS) a sectorului Râşcani, suma acestora ajungând la de 4.665.890 de lei.

Produsele companiei lui Nicorici i s-au părut potrivite pentru alimentaţia copiilor şi DETS din sectorul Buiucani, care a semnat în 2016 patru contracte de achiziţii, în valoare de 472.012 lei. Crinic Grup a fost contractată de asemenea de Internatul Psihoneurologic din Cocieri, Dubăsari, pentru a livra produse alimentare pacienţilor în valoare de 148.000 de lei. În 2015, compania a distribuit produse alimentare şi Primăriei Stăuceni.


Luminiţa şi Ghenadie Nicorici, în vacanţă. Foto: facebook.com

Licitaţii superficiale

De regulă, autorităţile contractante nu erau foarte exigente atunci când stabileau condiţiile de participare la licitaţie. Spre exemplu, potrivit caietului de sarcini de la licitaţia organizată pe 7 iunie 2016 de DETS Râşcani, concurs de achiziţii la care Crinic Grup a câştigat un contract de peste 1.042.094 de lei, de la concurenţi se solicita doar să deţină o copie a certificatului de înregistrare a companiei, un certificat că îşi plăteşte impozitele, ultimul raport financiar, autorizaţiile sanitar-veterinare de funcţionare a firmei, dar şi o declaraţie privind conduita etică şi neimplicarea în practici frauduloase şi de corupere (!). Culmea ironiei, în multe dintre anunţurile pentru licitaţiile câştigate de această firmă, autorităţile contractante indicau că produsele trebuie să fie ecologice. De pregătirea licitaţiei se ocupa mereu contabila DETS Râşcani, Olesea Chistruga-Platonova, iar conducător al grupului de lucru pentru desfăşurarea concursului era Andrei Grosu, şeful Direcţiei de învăţământ. Astăzi acesta, alături de adjunctul său, Dumitru Vatavu, plasaţi în arest pentru 30 de zile la Penitenciarul nr.13.

Continuarea investigaţiei pe Anticorupţie.md