Nina Ermurachi s-a născut la 15 iulie 1949, în satul Floriţoaia Veche, judeţul Ungheni. A fost solistă în Capela corală „Doina” a Filarmonicii din Chişinău şi în Orchestra de muzică populară „Folclor”, iar mai târziu a colaborat cu orchestrele de muzică populară „Moldoveneasca” şi „Arta”. În 1998, a fost distinsă cu titlul onorific de Maestru în Artă.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Ninei Ermurachi va fi adus mâine, la ora 17:30, la Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla”. Interpreta va fi înmormântată duminică, la Cimitirul Central Ortodox de pe strada Armenească.