Totodată, potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, în urma ploii şi vântului puternic, în trei localităţi - Borceag, Cucoara şi Tătăreşti din raionul Cahul, au fost doborâţi arbori.

În oraşul Cahul, rafalele puternice au doborât doi copaci, care au afectat parţial două automobile. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit. Salvatorii au intervenit şi au înlăturat copacii de pe traseu, deblocând traficul rutier pe acel segment de drum.

Arborii au căzut şi pe traseul în apropiere de oraşul Comrat şi pe traseul Ceadâr-Lunga - Tomai. Şi aici echipele de salvatori intervin pentru ajutor.

Pompierii din sudul ţării au fost alertaţi pentru a interveni şi la şcoala primară „A.Donici” din Cahul, unde şuvoaiele de apă inundau curtea instituţiei. Salvatorii au întreprins măsuri de curăţare a canalelor de evacuare a apei şi au redirecţionat şuvoaiele, evitând riscul inundării curţii instituţiei.

În curţile a câtorva gospodării din satele Manta şi Colibaşi, acelaşi raion, s-a acumulat apă. Proprietarii au lichidat consecinţele fără să fie nevoie de ajutorul salvatorilor. În alte câteva gospodării din oraşul Ceadâr-Lunga au fost distruse acoperişurile, fiind smulsă ţigla metalică.

Potrivit Red Union Fenosa, către ora 12:00 au fost raportate deconectări parţiale în 95 localităţi din 12 raioane: Cantemir (24 de sate), Hânceşti (16 de sate), Nisporeni(13 sate), Leova (12 sate), UTA Găgăuzia (9 sate), Ialoveni (7 sate), Taraclia (5 sate), Cahul (4 sate), Cimişlia (3 sate), Căuşeni (2 sate), Călăraşi (o localitate), şi Chişinău (o localitate).

Echipele specializate lucrează în teren pentru reconectarea consumatorilor la energia electrică. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale monitorizează în continuare situaţia şi îndeamnă cetăţenii să solicite salvatorii la numărul de telefon 901 în cazul în care au nevoie de ajutor şi să asculte de indicaţiile autorităţilor.