Ministrul Agriculturii Ion Sula a declarat că vinăriile care au infrastructura dezvoltată vor putea participa la această sărbătoare invitând oaspeţii la degustări şi petreceri în aer liber.

Astfel, pe 3 şi 4 octombrie, atât turiştii, în special cei de peste hotare, dar şi moldovenii de rând vor putea alege cramele îndrăgite pentru a degusta cele mai selecte vinuri.

Totodată, vinificatorii urmează să se întâlnească mâine pentru a realiza programul, dar şi pentru a alege vinăriile care pot participa la sărbătoare.

Ion Sula şi-a argumentat decizia prin faptul că doreşte ca celebrarea să aibă loc fără incidente, iar deoarece PMAN este ocupată de protestatari, în opinia sa, cea mai rezonabilă soluţie este ca fiecare vinărie individual să organizeze câte o mică sărbătoare.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.