O tânără de 26 de ani, originară din raionul Ungheni, a căzut de la etajul cinci al unui bloc. Incidentul a avut loc dimineaţă, în jurul orei 5:00, în sectorul Botanica al capitalei.
Potrivit poliţiei, victima era aşezată pe pervazul geamului de la bucătărie în momentul în care şi-a pierdut echilibrul şi a căzut în gol. Aceasta consuma alcool împreună cu o prietenă.
Fata s-a ales cu un şoc traumatic, o fractură la picior şi alta la coloana vertebrală, fiind spitalizată în Secţia terapie intensivă a Institutului de Medicină Urgentă (IMU).
Victima închiria un apartament în capitală şi nu avea un loc de muncă stabil.