Republica Moldova alături de Armenia, Azerbaidjan, Georgia şi Ucraina sunt ţările est-europene cu cel mai înalt nivel de corupţie, fenomen care împiedică progresul democratic şi subminează perspectivele cooperării economice şi politice cu Uniunea Europeană, scrie mediafax.ro.
Concluzia a fost publicată într-un raport al Transparency International. Organizaţia avertizează UE cu privire la acest aspect, în condiţiile în care ţările respective, inclusiv Republica Moldova, urmează să primească asistenţă din partea europenilor în valoare de cel puţin 16,6 miliarde de dolari în următorii cinci ani.
Transparency International precizează în textul raportului că riscul ca aceşti bani să ajungă în „buzunare corupte” este inacceptabil de mare. Deşi cele cinci ţări au adoptat legi anticorupţie, organizaţia internaţională avertizează că elitele politice şi mediul de afaceri exercită o influenţă necuvenită asupra justiţiei şi legislativului, ceea ce permite continuarea fenomenului corupţiei.
„Inculpările motivate politic şi intervenţia autorităţilor pentru a împiedica procesele juridice sunt deosebit de problematice în Ucraina şi Republica Moldova”, se mai menţionează în acelaşi raport.
Documentul adaugă că în regiune s-a înregistrat o tendinţă în creştere a restricţiilor asupra organizaţiilor private precum presa sau societatea civilă, iar în Armenia şi în Azerbaidjan s-au observat „intimidări, hărţuire, persecuţie şi arestarea activiştilor civili şi jurnaliştilor”.