Potrivit oamenilor legii, victima îl cunoştea pe atacator de aproximativ doi ani. Tânăra era în căutarea unui apartament cu chirie în capitală, iar bărbatul s-a întâlnit cu ea întrucât îi promisese că o poate ajuta să-şi găsească o gazdă.

După ce au consumat băuturi alcoolice, bărbatul a forţat-o să meargă cu el în comuna Vatra, unde este domiciliat. Ulterior, acesta a agresat fata şi a ameninţat-o cu un cuţit. Tânăra a încercat să fugă de două ori, însă a fost prinsă şi violată. 

Bărbatul a fost reţinut de poliţie pe un termen de 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, individul riscă şase ani de închisoare.