În timpul cercetărilor, Liviu Vovc a fost suspendat din funcţie şi plasat sub control judiciar la domiciliu. Decizia a fost însă atacată la Curtea de Apel Chişinău de către avocatul vicedirectorului. Pe 9 iunie, Curtea a dispus scoaterea de sub arest, iar astăzi Liviu Vovc s-a reîntors la locul de muncă, în urma unei decizii a Judecătoriei sectorului Buiucani.

„Sunt liber şi cu dreptul de a activa şi după cum vedeţi, astăzi, data de 12, sunt la muncă. Am zis şi o mai zic, adevărul întotdeauna iese la suprafaţă. Am trecut pe nedrept printr-o umilinţă extraordinar de mare, în pofida faptului că viaţa întreagă m-am dedicat sistemului de sănătate”, a declarat vicedirectorul Spitalului de Urgenţă.

Liviu Vovc este însă în continuare cercetat în dosarul licitaţiilor trucate, alături de alţi şefi de instituţii medicale.