Sentinţa a fost pronunţată astăzi de Curtea de Apel Chişinău, după ce Judecătoria Buiucani l-a achitat. Fostul poliţist a fost condamnat pentru „depăşirea atribuţiilor de serviciu şi cauzarea vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii care a provocat decesul lui Valeriu Boboc”. De asemenea, inculpatul a fost privat de dreptul de a activa în organele MAI pe un termen de 5 ani.

Ion Perju a părăsit şedinţa înainte de anunţarea deciziei. În schimb, avocatul fostului poliţist a declarat că va contesta sentinţa la Curtea Supremă de Justiţie. Decizia poate fi atacată în termen de 30 de zile, începând cu 28 aprilie, atunci când va fi publicată partea motivantă.

La rândul său, procurorul care a instrumentat cazul s-a arătat mulţumit de decizia Curţii de Apel, deşi a cerut 14 ani de puşcărie pentru Ion Perju.

Fostul poliţist Ion Perju a fost reţinut şi acuzat de moartea lui Valeriu Boboc în aprilie 2010. S-a întâmplat după ce au fost publicate imagini surprinse de camerele de supraveghere de la Guvern în timpul protestelor din noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009.

În video apare un bărbat care îl loveşte cu piciorul pe tânărul protestatar chiar în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Ulterior, o expertiză efectuată în SUA la cererea Procuraturii Generale a demonstrat că individul din imagini este Ion Perju. Inculpatul însă a contestat rezultatele acesteia.

Până acum, Ion Perju a fost cercetat penal în stare de libertate.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.