„Primăria a publicat anunţul cu privire la consultări cu doar două zile înainte să aibă loc. Societatea civilă nu a reuşit să afle despre acest eveniment. Aceste dezbateri sunt nule şi vom cere altele repetate”, a menţionat Victor Chironda, unul dintre activiştii nemulţumiţi de intenţia Primăriei Chişinău de a aproba construcţia hotelului.

„Încă nu este clar dacă acesta este proiectul final. Apoi, nu este clară situaţia juridică a obiectivului. Acesta se află în litigiu. Vrem să înţelegem clar ce va fi construit în această zonă. Trebuie sa facem lumină în acest proiect. Singurul lucru pe care-l cerem este transparenţă şi dorinţa de a clarifica lucrurile”, a precizat Victor Chironda.
 
Proiectul hotelului este propus de către compania „Finpar Invest”, care aparţine controversatului oligarh Vladimir Plahotniuc. Activiştii califică această construcţie drept inutilă şi chiar dăunătoare pentru oraş din punct de vedere comunitar, ecologic, economic, cultural, administrativ social etc.  

„Finpar Invest” planifică să construiască un hotel cu 13 etaje şi cinci stele. Clădirea a fost preluată de prim-vicepreşedintele PD prin intermediul Curţii Supreme de Justiţie. Cafeneaua a intrat în posesia firmei „Finpar Invest” în urma unei succesiuni de tranzacţii. Localul are o suprafaţă de 1200 de metri pătraţi şi un teren aferent de aproape jumătate de hectar.

„Finpar Invest” este administrată de către Ghenadie Sajin, unul dintre afaceriştii care a participat împreună cu mai mulţi judecători şi procurori la vânătoarea ilegală din Pădurea Domnească soldată cu moartea lui Sorin Paciu. Presa a scris că Sajin este persoana de încredere a lui Plahotniuc.

Potrivit investigaţiilor din presă, în 2007, 80 la sută din acţiunile cafenelei „Guguţă” au fost vândute cu 5 milioane de lei unei persoane fizice, fără acordul CMC-ului, care era acţionar majoritar. Ulterior, persoana fizică a vândut întreg imobilul unei firme la preţul de doar 2 milioane jumătate de lei, iar peste o lună, în pofida preţului mic de achiziţie, firma a gajat cafeneaua la suma de 1 milion de euro.

Deja peste doi ani „Guguţă” a fost revândut unei alte firme, care în 2009 a fuzionat prin absorbţie cu „Finpar Invest”. Abia peste un an, Consiliul Municipal Chişinău a încercat să-şi reîntoarcă proprietatea şi a cerut instanţei de judecată declararea nulă a contractelor de vânzare-cumpărare. Deşi procesele au durat trei ani, CMC-ul a rămas păgubaş.