Capitala Republicii Moldova marchează astăzi 579 de ani de la prima atestare documentară. Sărbătoarea va fi marcată prin mai multe evenimente şi manifestări culturale. Astfel, programul evenimentelor cultural-artistice va începe dimineaţă, cu depuneri de flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt şi liturghia de hram la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului”.
Inaugurarea festivă a Hramului oraşului Chişinău va avea loc la ora 11:00 în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului”, unde primarul Dorin Chirtoacă va transmite locuitorilor capitalei un mesaj de felicitare şi va prezenta delegaţiile oficiale sosite la sărbătoare. Delegaţii din patru ţări vor participa în acest an la festivităţi. Cele 25 de persoane invitate la sărbătoare reprezintă România, Ucraina, Elveţia şi Finlanda.
Programul manifestaţiilor cultural-artistice mai include un şir de expoziţii de pictură, grafică, artizanat, carte şi floristică, concursul municipal de aranjament floristic şi tradiţionala agendă de sărbătoare prezentată de către preturile de sector pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt.
De la ora 17:00 până la 23:30, pe strada pietonală va avea loc un concert cu participarea artiştilor autohtoni şi din România. Vor evolua Orchestra de muzică populară condusă de fraţii Advahov şi soliştii Mihai Ciobanu, Zinaida Julea, Zânica Julea, Igor Cuciuc, Igor Rusu, Maria Iliuţ, Ansamblul „Plăieşii” şi surorile Osoianu.
Totodată, de Ziua Chişinăului va cânta şi celebra interpretă din România Irina Loghin. La orchestra de muzică populară se va mai alătura Alex Calancea band şi interpreţi de estradă, care vor interpreta muzică folclorică - Tania Cergă, Cătălin Josan, Cristina Pintilie, Pasha Parfeni.
În cadrul aceluiaşi concert vor mai evolua soprana Mariana Bulicanu, Lidia Botezatu şi Radu Dolgan, Iurie Sadovnic, Serj Kuzencoff, Valy Boghean, Marcel şi Cornelia Ştefăneţ, Alexandru Manciu, Karizma, Dara, Akord, Guz, Kapushon şi trupa „Rupt”.