Cele mai multe cazuri de violenţă conjugală rămân însă neînregistrate, întrucât prea puţine victime îşi cunosc drepturile şi nu ştiu că, în astfel de situaţii, se pot adresa în instanţă. 

Numărul real al cazurilor de violenţă în familie este greu de contabilizat, spun specialiştii. Asta deoarece, în majoritatea cazurilor, victimele nu sesizează poliţia, pentru că pur şi simplu nu-şi cunosc drepturile.

Asta arată un studiu realizat recent de organizaţia La Strada, care a cercetat, în special, fenomenul violenţei conjugale. Cercetarea are la bază mărturiile a zeci de femei, victime ale violenţei în familie.

„Victimele nu cunoşteau în general despre legislaţie, despre drepturi şi despre resursele care există în ţară. Nu cunoşteau despre posibilitatea de a se adresa pentru asistenţă juridică garantată de stat, oferită prin intermediul oficiilor teritoriale, care conform legii trebuie să acorde asistenţă juridică primară şi calificată”, a declarat vicepreşedintele Centrului Internaţional La Strada, Viorelia Rusu.

Legislaţia prevede că instanţa de judecată este obligată, în termen de 24 de ore de la înregistrarea cererii, să emită o ordonanţă de protecţie, în baza căreia agresorul este obligat să evacueze locuinţa comună şi chiar i se interzice apropierea la anumite distanţe de partea vătămată.

Experţii spun însă că de cele mai multe ori oamenii legii refuză să recurgă la această procedură, încercând să împace părţile sau, şi mai rău, refuză să înregistreze plângerile.

„În practică, de multe ori, prima tentativă este de-a le convinge pe victime să nu înregistreze din start cererea sau să facă o tentativă de a se împăca. Atât organele de drept, cât şi reprezentanţii sistemului justiţie, din păcate, nu înţeleg până la capăt acest comportament. Poliţiştii, o bună parte dintre ei fiind bărbaţi, nu întotdeauna iau în serios plângerile parvenite de la femei”, a menţionat preşedintele Centrului Internaţional La Strada, Daniela Misail-Nichitin.

Accesul limitat la justiţie este semnalat şi de specialiştii din cadrul Centrului de Informaţii în domeniul Drepturilor Omului, care au lansat astăzi un studiu anual din care rezultă că situaţia la capitolul justiţie în Republica Moldova s-a înrăutăţit comparativ cu 2013 şi este sub limita nivelului satisfăcător.

Experţii semnalează că şi în sistemul de sănătate şi în cel de asistenţă socială situaţia este precară. Cercetările au fost făcute în contextul Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului, marcată în fiecare an pe 10 decembrie.