1 Decembrie 1918 marchează momentul în care, la Alba Iulia, se împlinea idealul naţional al românilor: Marea Unire. Ziua Naţională este marcată îndeosebi prin parade militară şi defilări.

În premieră, în acest an la parada care va avea loc la Bucureşti au fost invitaţi militari din Republica Moldova. „Participarea armatei Republicii Moldova la parada din Bucureşti este o premieră şi ne mândrim. Onoarea şi cinstea de a trece prin piaţa Constituţiei la sărbătoarea principală a României are pentru noi o semnificaţie foarte importantă”, a declarat colonelul Oleg Ciubotaru, reprezentant al armatei din Republica Moldova.

Alături de militarii moldoveni vor defila şi soldaţi din Franţa, Polonia, Turcia şi Statele Unite.

De Ziua Naţională a României, autorităţile SUA au trimis un mesaj emoţionant. „Acum nouăzeci şi şase de ani, românii s-au unit pentru a crea un stat democratic ce garanta egalitatea tuturor naţionalităţilor şi religiilor şi proteja libertatea presei, libertatea de asociere şi libertatea de exprimare. În această zi îi cinstim pe acei lideri vizionari şi îi aplaudăm pe cei care continuă să apere aceste libertăţi fundamentale, să consolideze democraţia şi să celebreze diversitatea din România. SUA sunt recunoscătoare României pentru parteneriatul puternic privind provocările regionale şi globale de securitate”, se spune în mesajul de felicitare al SUA, publicat de realitatea.net.