Potrivit declaraţiei de avere şi interese personale pentru anul trecut, socialistul Ion Ceban a ridicat un salariu de 34 de mii 19 lei de la Preşedinţie şi o indemnizaţie de 20 de mii 749 de lei de la Consiliul Municipal Chişinău.

Valoarea declarată a autoturismului Skoda Kodiaq, pe care şi l-a cumpărat în 2017, este de 455 de mii 400 de lei. În declaraţie mai este indicat şi salariul soţiei, de 40 de mii 800 de lei, obţinut de la Asociaţia naţională a companiilor private din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.

Tot anul trecut, familia Ceban a primit o indemnizaţie pentru îngrijirea copilului, de 59 de mii 400 de lei. Dar nici aceşti bani nu sunt suficienţi pentru acoperirea costului maşinii. Din depunerile bancare, familia socialistului a obţinut aproximativ 9.500 de lei.

Totodată, au fost declarate depozite bancare în valoare totală de 185 de mii 348 de lei şi 210 dolari americani. La capitolul datorii, în 2017, familia Ceban a contractat un credit în valoare de şapte mii de euro. Anul trecut, el şi-a vândut o maşină marca Toyota Prius, din 2005, cu 90 de mii de lei.

De asemenea, consilierul PSRM a obţinut 18 mii 669 de lei din vânzarea unui lot pomicol din comuna Bălăbăneşti, raionul Criuleni. În 2016, Ion Ceban a intrat în posesia unui apartament de 230 de metri pătraţi care, potrivit declaraţiei sale de avere, i-ar fi fost donat. Purtătorul de cuvânt al şefului statului nu a răspuns la telefon pentru a beneficia de dreptul la replică.