VIDEO

Ex-ambasadorul RM în Belgia, Luxemburg şi NATO, despre revocarea sa: E o decizie ilegală în spatele căreia se află cel care dirijează totul în ţară; Cei care au solicitat sunt Leancă, Galbur şi Filip

Ex-ambasadorul RM  în Belgia, Luxemburg şi NATO, despre revocarea sa: E o decizie ilegală în spatele căreia se află cel care dirijează totul în ţară; Cei care au solicitat sunt Leancă, Galbur şi Filip
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 09.02.2018 07:02
Fostul ambasador al Republicii Moldova în Regatul Belgiei, Luxemburg şi NATO, Iurie Reniţă, revocat la jumătate de mandat, califică decizia Guvernului drept ilegală şi este sigur că-şi va obţine dreptatea în instanţă. Diplomatul care a vorbit în premieră despre înlăturarea sa la Cabinetul din Umbră consideră că în spatele acestei decizii se află oligarhul Vladimir Plahotniuc, iar premierul Pavel Filip şi deja ex-ministrul de Externe, Andrei Galbur, sunt cei care au executat indicaţia.
 
„În spatele revocării mele stă cel care dirijează totul în Republica Moldova. Din informaţiile de care dispun, cei care au mers la el şi au solicitat evident că este Leancă, Galbur şi premierul Filip. Galbur şi Filip au fost cei care au executat indicaţia. Toate funcţiile care anterior au fost susţinute de PL, absolut toate, sunt preluate de către partidul lui Leancă”, a declarat Iurie Reniţă.

Diplomatul susţine că nici până astăzi nu a primit explicaţii oficiale despre motivele pentru care a fost revocat. Asta în timp ce ex-ministrul de Externe declara în spaţiul public că ar fi ajuns în fotoliul de ambsador pe criterii politice.

„Am rămas surprins de faptul că într-o vineri, pe la sfârşitul zilei de muncă, primesc o notă verbală de la Externe, în care este solicitat agrementul pentru o altă persoană în locul meu. Am rămas mirat de această notă, deoarece absolut nimeni dintre autorităţile RM, aici mă refer la Ministerul de Externe, Guvernul sau alte structuri, nu m-a informat despre motivul care a stat la baza revocării. Aş zice că este o revocare şi nu o rechemare. Rechemarea are o conotaţie mai clară. Este mandatul finalizat, e firesc. În cazul revocării, sunt motive foarte serioase. Nu le cunosc nici până astăzi şi evident o primă reacţie a fost să clarific. Nu am apelat la Ministerul de Externe, ci la o persoană care a fost implicată în acest proces şi evident că nu am primit nici un răspuns. De unde trag concluzia că este o decizia eminamente politică, dar deopotrivă ilegală”, a menţionat Iurie Reniţă.

„Şi asta pentru că statutul diplomatului în RM este cel al funcţionarului public. Pentru a demite din funcţie un funcţionar public, trebuie să respecţi etapele prevăzute  de lege. Totodată, legea cu privire la statutul diplomatului, prevede că persoana care a fost transferată trebuie să fie angajată la Externe, într-o funcţie similară cu cea înainte de plecare, ţinându-se cont de experienţa şi gradul diplomatic. Toate acestea au lipsit cu desăvârşire. Am primit ordinul de demisie în care este specificată încetarea raporturilor de serviciu fără nicio specificare”, a adăugat diplomatul.

Fostul ambasador afirmă că o situaţie similară i s-a întâmplat în 2003, pe vremea comuniştilor, dar a reuşit să-şi găsească dreptatea în judecată, beneficiind chiar şi de despăgubiri.

„Aş vrea să remarc cu câtă lejeritate şi rapiditate s-a făcut ca să fiu revocat din funcţie, în modul cel mai flagrant încălcându-se aspectele legale. Am apelat la instanţa de judecată, pentru că anterior în perioada comunistă am mai parcurs o situaţie absolut similară. În 2003, când era perioada lui Voronin, tocmai revenisem din misiunea OSCE din Croaţia, după patru ani. A fost exact aceeaşi situaţie. Am fost declarată persoană indezirabilă. Ulterior am aflat şi motivul, că ăştia cu studii la Bucureşti sunt periculoşi pentru statalitatea RM. Am iniţiat o procedură judiciară şi am câştigat procesul până la CSJ. Am luat şi o sumă deloc de neglijat de bani. În 2010, ministrul de atunci Leancă m-a implorat să nu ridic aceşti bani, pentru că voi lăsa fără salarii pe câteva luni de zile colegii de la Externe. Aş trata această solicitare drept una arogantă, pentru că un ministru nou, ştiind că s-au făcut nedreptăţi mari în perioada comunistă, în mod firesc şi uman ar fi convocat cam toţi diplomaţii”, a menţionat Iurie Reniţă.

Diplomatul a adăugat că, începând cu 2009, desemnarea ambasadorilor a luat o turnură greşită când partidele politice promovează ambasadorii.

„În ce mă priveşte am fost o propunere venită de la liberali. Nu neg lucrul acesta. Dar mai departe procedura este foarte legală. În decizia Guvernului însă ulterior nu este specificat că am fost propus de vreun partid sau altul. Este o aberaţie să spui că am fost desemnat pe criterii politice. Ar fi extrem de ofensator să mi se spună mie după mai mult de 20 de ani de activitate la Ministerul de Externe că nu vin din sistemul diplomatic. Galbur a fost cel mai insipid, cel mai incolor ministru de Externe după 2010 încoace”, a mai spus Iure Reniţă. 
 
 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI