În cadrul briefingului organizat astăzi la nou sediu al PD, Gămurari a fost solicitat să comenteze investigaţia Jurnal TV, prezentată în cadrul emisiunii „Jurnalul Săptămânii”. Reporterii au aflat că timp de un an, în perimetrul a trei străzi, pe un teren de aproape două hectare, s-au vândut şi imediat s-au cumpărat aproape toate construcţiile din jurul „Casei albe”, iar acum are loc demolarea unora dintre ele.

„Pot să vă răspund prin exemplele aduse de anumite canale care nu ne sunt prietenoase, prin mărturiile celor interogaţi care au negat. Este o neînţelegere, o informaţie adusă în defavoarea liderului PD în contextul în care 2018 este un an electoral”, a declarat Vitalie Gămurari. 

Potrivit investigaţiei Jurnal TV, în preajma unui monumental imobil de pe strada Timiş din Chişinău, care în virtutea măreţiei sale a ajuns să fie numit „Casa albă”, făcându-se astfel, mai în glumă, mai în serios, o paralelă cu reşedinţa oficială a preşedintelui Statelor Unite ale Americii, pare să fie pus la cale un proiect pe cât de grandios pe atât de misterios.

În perimetrul a trei străzi, pe aproape două hectare, un singur imobil a rezistat ambiţiilor expansioniste. Deocamdată... Restul a fost vândut şi cumpărat. Până şi un bloc întreg de apartamente.

Printre noii proprietari ai imobilelor se numără trei persoane cunoscute publicului - un fost ministru, un prezentator TV şi un jurist. Ceilalţi sunt persoane fizice, care nu au afaceri. Unii îşi ascund intenţiile, alţii spun că au doar rol de interpuşi.

Deşi nimeni nu recunoaşte, tranzacţiile efectuate cu duiumul în interiorul unui anumit perimetru, în timp ce în afară piaţa imobiliară rămâne nezdruncinată, vorbesc despre o acţiune concertată.

Imobilele vândute şi cumpărate în ultimele luni formează un lanţ în preajma luxosului palat atribuit oligarhului Vladimir Plahotniuc. Aceasta este singura lor deosebire, faţă de celelalte case din zonă, care rămân pe numele unora şi aceloraşi proprietari de mulţi ani.  Şirul tranzacţiilor în perimetrul format de străzile Timiş, Nucarilor şi Bujorilor a început în ianuarie 2017, odată cu vânzarea-cumpărarea aşa-zisei „Case albe”.