Luni
Se spune că luni este o zi grea. De câţiva ani pentru mine este irelevant. Ziua de luni, in cazul meu, este o continuitate, pentru că, de obicei, sâmbătă şi duminică nu sunt tocmai zilele mele de odihnă. Cel mai des în aceste zile merg la întâlnirile cu oamenii din localităţile Moldovei, pentru că altfel nu prea am cum să comunic cu ei. Presa, da, ar fi o soluţie, dacă ar exista mai multe mijloace de informare independente. Şi dacă presa liberă ar acoperi întreg teritoriul ţării...
Dar, tocmai asta e problema la noi: media oligarhică sufocă libertatea de exprimare şi libertatea de formare a opiniei publice. Aşa că, merg să discut cu cetăţenii acolo unde e viaţa adevărată, nu cea prezentată lustruit de o armată de mercenari. Şi aceste activităţi mă ţin în formă mereu.
Ziua a început, ca mai toate, cu o cafea şi o mulţime de gânduri printre notiţele din agendă. Alifantis, pe fundal. Îmi plac mult piesele lui, versurile, melodiile, tot! Păstrez cu sfinţenie autograful aşteptat o veşnicie, primit în aprilie 2011. Apoi gândul mă duce la Andrei, băiatul meu cel mare. E un bun fotbalist, are meci în Germania şi trebuie să vorbesc cu el şi să-i doresc baftă. Mă bucur că a ajuns să poarte numărul 10 pe tricou. E organizator de joc, ca şi Gheorghe Hagi, cel mai mare fotbalist român din toate timpurile care-şi serbează astăzi ziua de naştere!
La mulţi ani, Gheorghe Hagi! Om legendă, om model de comportament şi modestie. Vreau să ajung într-o zi să-ţi mai strâng îndată mâna şi să mă simt şi mai mândru că sunt român.
Probabil, dincolo de un justiţiar incurabil, mai există în mine şi un romantic care, în altă viaţă, m-ar fi determinat, poate, să devin un om de creaţie. Deocamdată, însă, sunt doar un consumator fidel al artelor, al poeziei. Din ele îmi iau multă energie, dar şi determinarea de a merge pe drumul ales, cel al Demnităţii şi Adevărului.
Totuşi, de data asta, dimineaţa a fost deosebită. Mama se află de ceva timp la mine şi mă bucur de prezenţa ei, chiar dacă am mai puţin timp decât mi-aş dori pentru ea. Trebuie să consulte mai mulţi medici după o intervenţie chirurgicală la ochi. Îmi fac timp să o însoţesc şi de fiecare dată mă confrunt cu realităţile sumbre, delicat vorbind, ale sistemului nostru medical, care trebuie urgent reformat, ca, de altfel, şi toate celelalte domenii sociale. Şi nu doar din cauza suferinţei nealinate la timp a pacienţilor, ci şi pentru că medicii, bunii noştri medici, asistenţii medicali, nu reuşesc să facă faţă tuturor provocărilor în debandada din sistem. Vorbesc de profesioniştii oneşti, care îşi exercită îndatoririle eroic, urmându-şi jurământul. Ştiu cum e să fii cadru medical în Republica Moldova nu doar din auzite. Angela, soţia mea, este îndrăgostită de profesia ei şi, atunci când am decis să-mi trimit familia în Germania din cauza pericolului care plana asupra ei, a suferit mult. Dar viaţa are prioritate!
Îmi consult agenda de la oră la oră. Notez totul, nu doar programul, dar şi ideile survenite pe parcurs. De exemplu, să nu uit să discut cu Alexandru Slusari şi alţi colegi despre un caz pe care l-am înregistrat la Sângerei, unde ca şi peste tot în ţară, centralizarea exacerbată sugrumă Autoritatea Publică Locală. De obicei bifez un lucru făcut, dar azi am întârziat s-o fac. Bun, am puţin timp şi o fac seara. Apropo, am avut azi o conferinţă de presă, care a vizat necesitatea instituirii unui Fond de intervenţii special pe piaţa agro-alimentară. Monopoliştii apropiaţi cercului oligarhic sugrumă pur şi simplu fermierii şi sfidează orice bun simţ. Legile nu funcţionează! Sau funcţionează unilateral. Dezastru!
Ajung acasă foarte târziu. Bat atent la uşa mamei. Se odihneşte, nu o deranjez.
Intru în camera mea şi văd patul strâns cu grijă, aranjat ca la carte. E mâna mamei, e sufletul ei care a scos de undeva, din adâncuri, fiorul inconfundabil al copilăriei şi l-a aşternut peste amintirile mele...
Mama. Scumpa mea mamă. Doamne, cât îmi doresc să se termine odată şi odată vremurile astea de pribegie pentru toţi oamenii alungaţi în străinătăţi, pentru familia mea! Am trei copii minunaţi, o poveste de fetiţă şi doi băieţi ajunşi déjà la adolescenţă şi vreau cu tot dinadinsul să fim împreună. Ei sunt diaspora mea personală. Şi nu e o situaţie normală! Familiile trebuie să fie reunite, determinarea mea în acest sens este de neclintit, pentru că trăiesc şi eu drama miilor de cetăţeni ai ţării…
Marţi
Uneori mă gândesc cum ar fi dacă... Visez? Poate. Dar se spune că tocmai marii visători schimbă lumea. Şi dacă e aşa, atunci, da, sunt un visător. Mi-a trecut gândul ăsta prin minte, în timp ce făceam sport. Obişnuiesc să fac sport, chiar dacă nu în fiecare dimineaţă. Este o disciplină interioară pe care mă străduiesc să n-o încalc. La câte am de făcut, trebuie să fiu în formă. Şi fizic, şi moral. Bine, recunosc că şi în aceste clipe gândurile îmi zboară spre agenda zilei, spre următoarele acţiuni din ce în ce mai multe, din ce în ce mai mai epuizante. Trec în revistă presa bună şi rea care mi-a analizat prestaţia. Încerc să formulez nişte concluzii pe care să le împărtăşesc Oamenilor. Vreau să le explic multe lucruri, să-i ajut să se descurce în meandrele manipulatorii, împletite cinic de presa oligarhică. Atâtea minciuni pe capul meu de locuitor probabil n-a văzut încă istoria omenească! E nevoie de multă luciditate, prezenţă de spirit, uneori de simţul umorului. Am nevoie să-mi cultiv o imunitate specială faţă de linşajul permanent al celor care au o frică de nedescris faţă de schimbare.
După o zi plină, seara am mers la emisiunea Punctul pe AZi de la TVR Moldova. Sunt puţine emisiuni în cadrul cărora pot să-mi expun punctele de vedere şi de fiecare dată încerc să fiu cât mai explicit, ca să reuşesc să elucidez cât mai multe subiecte de interes general. Evident, unul dintre acestea e şi consolidarea forţelor de opoziţie emergentă. Nu avem altă soluţie decât consolidarea unui bloc comun pentru participarea la alegeri. Mai ales acum, când şansele sunt diminuate de schimbarea sistemului electoral. Sunt conştient că va fi un an dificil, tocmai de aceea, zic, nu e timp de pierdut. Anul acesta am obţinut o victorie greu de subestimat - Platforma DA a devenit membru observator al PPE. Deci, suntem pe calea cea bună!
Moderatorul are o misiune profesionistă clară – să scoată cât mai multe detalii din culise, să informeze publicul spectator cu lucruri inedite. Sunt deschis, îmi expun punctul de vedere personal şi al Platformei, citez din Acordul de colaborare. Este adevărat, oamenii aşteaptă coagularea forţelor democratice şi reformatoare cât mai repede posibil pentru a putea aborda cu încredere campania electorală crucială pentru viitorul nostru.
Sunt întrebat ce cred despre unire. Unirea este un destin. Unirea e faptă, nu vorbă. Unirea nu înseamnă corupţie şi oligarhie. Unirea este o prerogativă a cetăţenilor, nu a profitorilor. Decât să urli cât te ţin bojocii că vrei unirea, mai bine ai rezolva problema ecartamentului european până la Iaşi, că doar ai fost ditamai ministru de transporturi, nu? Sau să aduci gazoductul de la Ungheni la Chişinău. Sau să realizezi interconectarea liniei de înaltă tensiune dintre cele două maluri de Prut. Sau să construieşti poduri. Sau să faci reforme calitative în justiţie astfel încât CNA să devină un veritabil DNA. Gândirea politică a acestui deziderat nu poate fi implementată de laşi, penali şi profitori care stau în spatele unor politicieni români cu priză la o parte din segmentul electoral unionist.
Apropo de TVR. Regret una din deciziile neinspirate cu privire la scoaterea din grilă a emisiunii Orizont European, realizată de Miruna Munteanu şi difuzată de TVR Moldova. Cred că este o greşeală, indiferent de argument. Am scris şi pe reţelele de socializare despre asta. Contextul în care a fost luată hotărârea cu pricina mi se pare extrem de ciudat. Suntem în anul Centenarului, vom avea nişte alegeri parlamentare cruciale, iar românii de pe ambele maluri ale Prutului sunt interesaţi de modul în care se va desfăşura scrutinul. Experţii, comentatorii politici şi alţi invitaţi de marcă ai emisiunii descurcau fără menajamente ghemul de minciuni, care a invadat întreg spaţiul românesc. De ani de zile se tot vorbeşte de edificarea unui spaţiu informaţional comun, de aducerea la Chişinău a presei române, a posturilor de radio şi televiziune şi când colo, este suprimată una din cele mai elocvente emisiuni!
.... Îmi iau pacea sufletească din cărţi, recunosc asta. Serile mele, oricât de târzii, se încheie cu lecturi. Adorm cu cartea în mână – e cea mai eficientă pastilă liniştitoare, care îmi dă puteri pentru a doua zi, pentru zilele ce urmează.
Miercuri
Azi dimineaţă am renunţat la sport. De fapt, am avut o noapte albă mult prea lungă. Probabil, cea mai lungă din ultima perioadă de timp. Am petrecut-o cu înţelepciunea martirului Nicolae Steinhardt şi cele trei soluţii expuse în testamentul său politic din „Jurnalul fericirii”. Soljeniţân, Zinoviev, Churchill şi Bukovsky... Soluţia ultimilor doi presupune un caracter de excepţie, o disciplină interioară de fier, „o formidabilă îndârjire morală a trupului, o voinţă de oţel înnobilat şi o sănătate spirituală adamantină”. Greu de înfăptuit? Da, dar e posibil!
Uneori sunt destul de dur cu colegii. Dar nici cu mine însumi nu sunt mai indulgent. Pe timp de război, priorităţile se schimbă, iar noi suntem antrenaţi într-o permanentă luptă. Cu slăbiciunile noastre, dar şi cu ofensiva imundă a sistemului mafiot, care sugrumă orice tentativă de eliberare a ţării. Coechipierii mei sunt conştienţi de asta. Şi le sunt recunoscător! Sunt conştient de puterea pe care o avem ca formaţiune politică. Ştiu că va veni ziua când, cu toţii, vom participa la asanarea mediului socio-politic şi economic al ţării noastre! Vom reforma justiţia, vom anula legea nedreaptă care impune oamenii să restituie miliardul în cuantum dublu faţă de ce s-a furat şi vom pedepsi drastic hoţii, vom scoate la lumină din economia tenebră zeci de miliarde de lei… Dumnezeule, câte trebuie făcute şi, în realitate, se pot face! Anul acesta e decisiv! Anul acesta nu poate fi decât anul schimbării!
Astăzi, în drum spre una din întâlnirile incluse de ceva timp în agendă, am fost oprit de doamna Alexandra, o femeie deosebită, cu caracter, cu demnitate şi un simţ al dreptăţii extrem de pronunţat, care mi-a spus că i-a murit băiatul acum un an şi nici până astăzi nu ştie de ce. Şocul anafilactic, înregistrat ca motiv al decesului, nu şi-l asumă nimeni, iar toate răspunsurile instituţiilor publice la care a făcut apel, se contrazic în bătaie de joc. Probabil, dacă aş înregistra succint dramele şi tragediile destăinuite la întâlnirile cu oamenii de acei care nu-şi găsesc dreptate în ţara lor, nu mi-ar ajunge memorie cuantică nici de la toate computerele guvernului! Va trebui să descurcăm misterele tuturor acestor cazuri. Ne-am propus, după schimbare, să instituim o Comisie speciala care să revizuiască toate dosarele suspecte, toate cazurile de deces dubios, să facem dreptate şi să tragem la răspundere călăii care au torturat şi ucis oameni.
Joi
De dimineaţă, în aşteptarea unei întâliri importante cu Maia Sandu, am avut privelegiul să dau peste Constantin Cheianu, chiar în faţa Bibliotecii Naţionale. Probabil, era cu gândul agăţat de o margine de lume interioară, numai de el ştiută, dar i-am întrerupt meditaţia şi am mers împreună să servim o cafea într-un local din apropiere. Bucuria acestei întrevederi mi-a luminat ziua. Atât de înţelept, domolit, aşezat, dar şi ascuţit, neînduplecat în faţa mârşăviei este gândul acestui om!
Spre amiază ne-a vizitat un grup de oameni cu viziuni unioniste, cu care am discutat pe îndelete şi cu multă condescendenţă. Adevăraţii unionişti nu se înregimentează neapărat în structuri oficializate şi obscure, cu finanţări asconse de la GBC. Militantismul în acest sens este, din păcate, folosit de multe ori de forţe politice oculte pentru a menţine starea de confruntare în societate. La umbra conflictelor artificiale plahotniucii îşi aranjează treburile murdare de minune! M-a bucurat enorm faptul că oaspeţii noştri au înţeles exact poziţia formaţiunii în problema respectivă. Trebuie să fim pragmatici. Inima fierbinte trebuie condusă de o minte rece.
Consult agenda evenimentelor din ţară şi de peste hotare în drum spre şi de la diverse întâlniri. Sunt cu Ion, colegul meu de luptă antioligarhică, un destin despre care presa ar putea pune pe tapet o biografie excepţională. E veteranul de lângă mine, un mare caracter şi prieten, care-mi cunoaşte bine tabieturile şi nici nu mai reacţionează la exclamaţiile mele (uneori de aprobare, alteori de indignare) atunci când citesc ştirile sau îmi deschid emailurile.
Mă bucură ceea ce spune Peter Michalko despre poziţia UE faţă de schimbarea sistemului de vot. El afirmă că recomandările Comisiei de la Veneţia nu au fost respectate. Iată ce zice: „Poate unele dintre ele au fost, dar cu siguranţă nu în măsura în care ar fi posibil să spunem că ele au fost respectate ca atare şi aceasta a şi dus la poziţia comună a trei instituţii ale Uniunii Europene: Consiliul, Comisia şi Parlamentul, care au întrodus această precondiţionare politică în asistenţa noastră”. Auzi, Ion, e vorba de precondiţiile pentru finanţarea macro-economică a Republicii Moldova de către UE! Ion zâmbeşte, căci ştie pe din afară tot ce se întâmplă şi o trece pe sub mustaţă: „Da, e bine că partenerii noştri conştientizează că Moldova e condusă de criminali, bandiţi de la drumul mare… Dar ar fi bine să le dea şi peste cap odată şi odată! Cât se poate să le explici şi să le tot explici? Să pună şi ei umărul la debarcarea lor! E bine că nu le mai dau bani cu nica pe minut, dar e puţin, mai trebuie să le deschidă şi dosare penale, să vină şi sancţiunile personale! Că şi banii lor au fost furaţi din băncile noastre!” Acesta e Ion Caraman, le spune exact cum le gândeşte, fără prea multă diplomaţie, fără frică şi cu demnitate. Şi ca el în Platforma DA sunt foarte mulţi. Oameni cu coloană vertebrală autentică, care nu au făcut parte din sistem niciodată şi cred neclintit în cauza pe care o servesc benevol şi asumat.
Am încheiat ziua de muncă cu o altă rundă de negocieri pentru crearea blocului antioligarhic pro-european. S-ar putea să pară că discuţiile durează, dar după ce am formalizat modul în care o să alcătuim blocul, sunt încă multe lucruri importante de făcut. Vrem o colaborare de durată, nu una circumstanţială. Vrem un bloc electoral pe principiul egalităţii şi reciprocităţii, cu participarea la alegeri pe liste comune, în care vor fi incluşi nu neapărat membri de partid, ci şi reprezentanţi ai mai multor forţe civice şi politice din ţară. Ştiu că unora li s-ar părea, poate, o misiune imposibilă, dar aici suntem de neclintit: listele electorale trebuie alcătuite echitabil şi în baza integrităţii şi meritocraţiei candidaţilor. Avem nevoie de oameni cu caracter, personalităţi valoroase şi principiale.
Vineri
Dimineaţa de lucru a început destul de alert. La întâlnirea cu delegaţia Forumului pentru Democraţie şi Solidaritate, sosită de curând în ţară, am vorbit despre situaţia social-politică, despre subterfugiile guvernării, despre criza profundă în care s-a pomenit Republica Moldova. Continuăm să insistăm pe o informare exhaustivă, obiectivă şi concisă a partenerilor de dezvoltare a statului nostu asupra realităţilor de aici. Cred că este pentru prima dată pe parcursul anilor de independenţă când jocurile politice ale unei clase de politicieni viciaţi până în măduva oaselor, pun ţara într-un asemenea pericol de falimentare totală. Cu atât mai rău pentru ei! Momentul adevărului e aproape, sunt sigur de asta.
Pe parcursul zilei, la sediul Platformei DA şi astăzi e multă forfotă, căci mi-am propus o săptămână cu mai mute audienţe ca de obicei. Oameni din teritoriu şi diaspora au trecut pragul nostru cu probleme, aspiraţii, temeri, soluţii, idei, dorinţă de implicare... cu tot ce îi frământă, dezolează, încântă, le dă speranţe. Cel mai important este că există o coeziune în ceea ce ţine de conştientizarea situaţiei reale din ţară. Oricum, e nevoie de multă comunicare, susţinere reciprocă. Soluţionarea problemelor e la suprafaţă, dar nu există voinţă politică în Republica Moldova. Sunt convins că schimbarea clasei politice este rezolvarea şi tocmai de aceea actuala guvernare este asemeni unei haite de lupi flămânzi – încolţită şi disperată. Ştie ce o aşteaptă atunci când va fi înlăturată de la putere.
Mâine de dimineaţă trebuie să merg la şedinţa organizaţiei teritoriale a sectorului Centru din Chişinău. Interacţiunea aceasta e necesară – din schimbul nostru de opinii se nasc idei constructive şi, apoi, ce poate fi mai edificator decât sentimentul coeziunii de echipă? Mai ales atunci când ea este determinată să facă tot ce îi stă în puteri pentru realizarea dezideratului nostru – să construim o ţară în care să vrei să trăieşti!
Apropo, acest slogan al nostru, inclus şi în Programul de ţară adoptat la Congresul al II-lea extraordinar al Platformei DA acum un an, a fost de curând „împrumutat”, de guvernarea lui Plahotniuc. Nici atâta inspiraţie nu au – să creeze un slogan propriu. Cu „creşterea” Moldovei s-au lămurit, acum sunt în impas cu creativitatea. Şi impasul lor va creşte odată cu fortificarea noastră. Niciun regim autoritar n-a rezistat în faţa istoriei. Nu va rezista nici cel din Republica Moldova. Cred în asta. Cu tărie.
Ciudat, mi-am propus în aceste rânduri să vorbesc mai mult despre lucruri personale, despre trăirile mele intime, mai puţin cunoscute în spaţiul public. Mă prind la gândul că, de fapt, trăiesc şi respir prin prisma unei drame colective, a unor oameni cu care mă asemuiesc prea mult pentru a nu le înţelege durerile...
Jurnal.md
