În numeroasele comunicate de presă emise de Guvern nu se pomeneşte nimic despre acest afacerist, dar din imagini se vede că Vaja Jhashi a participat la cele mai importante întâlniri din Emirate, ţară inclusă în lista neagră a paradisurilor fiscale. 

Trans-Oil este cea mai mare companie de pe piaţa cerealelor şi oleaginoaselor din Republica Moldova. Cetăţean american, georgian, rus şi moldovean, născut în Rusia, milionarul Vaja Jhashi este considerat un apropiat al şefului PD, Vladimir Plahotniuc.

În imagini, afaceristul apare în cadrul întrunirilor oficiale, deseori în imediata apropiere a lui Pavel Filip. Guvernul nu spune nimic despre rostul aflării lui Vaja Jhashi în componenţa delegaţiei oficiale, dar se ştie că grupul Trans-Oil, pe care îl deţine acesta, are unele conexiuni mai puţin transparente cu Emiratele Arabe Unite.

Într-un interviu pentru Jurnal TV, omul de afaceri Adrian Porumboiu, din România, a declarat că Vladimir Plahotniuc stă în spatele tranzacţiei cu firmele sale din domeniul agriculturii. Asta după ce în august 2015, Porumboiu şi-a vândut mai multe companii, care se ocupau cu producţia vegetală şi de ulei către firma Trans-Oil prin Delta Commodity, o subsidiară cu sediul la Geneva. Afaceristul român s-a plâns că după doi ani de la acea tranzacţie, cumpărătorul nu i-a achitat nici măcar cinci la sută din obligaţiile contractuale. Potrivit lui, după ce şi-a dat seama că nu-şi va vedea curând bani, Vaja Jhashi a dispărut din vizor, iar subisdiara din Geneva a revândut firmele către Papillon Oversea din Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite. Ulterior, firmele au fost vândute din nou către un oarecare Mohammad Abbasi Brani. Acesta ar fi un partener de afaceri de-al lui Vaja Jhashi, de la care ar fi luat bani cu împrumut. Analistul politic Alexei Tulbure crede că pezenţa lui Vaja Jhashi în Emirate se explică prin necesitatea de a promova interesele personale ale acestuia şi ale lui Vladimir Plahotniuc.

Oficial, vizita lui Filip în Emiratele Arabe Unite a avut drept scop impulsionarea relaţiilor economice cu acest stat din Orientul Mijlociu. Uniunea Europeană a inclus, în luna decembrie trecut, Emiratele Arabe Unite în lista neagră a paradisurilor fiscale, alături de alte 16 state. După un an de negocieri cu structurile europene, ţările incluse în listă au refuzat să se angajeze în relaţii mai transparente cu UE. Având în vedere deciziile autorităţilor europene, Transparency Internationla Moldova a elaborat un raport la începutul luni ianuarie, în care a îndemnat autorităţile de la Chişinău să includă în listele Republicii Moldova noile state non-cooperante în combaterea spălării banilor. La subiectul apropierii Republicii Moldova de Emiratele Arabe Unite s-a expus şi fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţa.

În Emiratele Arabe Unite, premierul Filip a fost însoţit de ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, ministrul de Externe Tudor Ulianovschi, şi de şefa de la Educaţie, Monica Babuc. Am solicitat informaţii oficiale de la Guvern privind criteriile de selectare a membrilor delegaţiei care au fost în vizita oficială din Emiratele Arabe Unite. Mai cu seamă ne-a interesat care a fost rostul prezenţei afaceristului Vaja Jhashi, dar şi a şefei de la Educaţie, Monica Babuc, în această deplasare. Până la această oră nu am primit un răspuns.

În schimb, Gheorghe Rîciu, consultantul principal al Direcţia comunicare şi protocol din cadrul Guvernului ne-a spus că toate cheltuielile privind deplasarea au fost suportate de autorităţile din Emiratele Arabe Unite.

Ulterior, a revenit cu un apel şi ne-a informat că, de fapt, cheltuielile au fost suportate de ministerele care şi-au delegat şefii în deplasare. Cât despre suma cheltuielilor şi cine a plătit pentru deplasarea afaceristului Vaja Jhashi aşa şi nu am obţinut un răspuns.