Politica financiară, în primul rând, politica în chestiunea justiţiei, neîndeplinirea Foii de parcurs în privinţa reformelor, neîndeplinirea celor 28 de precondiţii, pe care le-a pus Uniunea Europeană pentru continuarea asistenţei financiare, arată că această guvernare este incapabilă de a continua procesul de integrare europeană. Indiferent de gesturi propagandistice, cum ar fi, de exemplu, introducerea în Constituţie a dezideratului integrării europene, ceea ce contează sunt acţiunile concrete. Introducerea unui nou paragraf în Constituţie în niciun caz nu ţine loc de reforme”, a declarat Vladimir Socor la Europa Liberă.

Solicitat să comenteză iniţiativa PL cu privire la ieşirea Republicii Moldova din CSI, Vladimir Socor consideră că votul din Parlament va depinde de dorinţa lui Plahotniuc.

Pe de altă parte, analistul politic afirmă că şeful PD a scăpat relaţia cu Moscova de sub propriul control.

„Dânsul dorea să aibă o relaţie tensionată cu Rusia, pentru a câştiga puncte în faţa Occidentului, dar, în acelaşi timp, controlată, pentru a câştiga şi avantaje de pe urma relaţiei cu Rusia – piaţă, gastarbeiteri. Dar aceasta strategie de relaţie tensionată, dar controlată, inclusiv cu beneficii, nu i-a reuşit lui Plahotniuc, iar Moscova nu este, la rândul ei, interesată de relaţii bune cu Republica Moldova. Pentru Moscova, Republica Moldova nu reprezintă o prioritate. Degeaba încearcă Plahotniuc să ne sperie cu perspectiva iminentă a unei cuceriri ruseşti. Moldova nu intră în prioritate faţă de Rusia. Rusia nu are nici scopul politic, nici mijloacele materiale de a susţine o Republică Moldova satelită”, a mai spus Vladimir Socor.