„Nu a fost o comandă, totul este o farsă”. Este declaraţia făcută de către Vasile Dragulea, cel care, potrivit versiunii procurorilor, ar fi asigurat transportul pentru presupusa grupare.

Şedinţa a început cu întârziere de o oră şi jumătate, iar între timp, prim-vicepreşedintele Fondului Internaţional al Veteranilor şi Invalizilor din Sport IFAVIS, Valerian Zabolotnîi, care figurează în dosar, a încercat să facă declaraţii în faţa jurnaliştilor, însă unul dintre poliţişti s-a opus acestui lucru. Zabolotnîi ar fi persoana de legătura cu Grigore Caramalac, alias Bulgaru, cel care, potrivit acuzatorilor de stat, ar fi comandat omorul.

În cadrul şedinţei urmau să fie audiaţi trei martori ai acuzării, însă pentru că judecătorii au întârziat, toţi au plecat. După ce completul şi-a făcut apariţia, avocatul unuia dintre inculpaţi a depus o cerere, care a fost acceptată, iar ulterior şedinţa a fost amânată. Apărătorul lui Zabolotnîi susţine că învinuirea adusă clientului său face parte dintr-un scenariu, despre care a ştiut şi unul dintre inculpaţii din acelaşi dosar, care ulterior şi-a recunoscut vina.

Apărătorul unui alt inculpat afirmă că nu există probe care ar confirma vinovăţia clientului său.

„Probe suficiente clare, care demonstrează că el îndeobşte are apartenenţă la această infracţiune - nu sunt. Aici sunt probleme de sistem, părerea mea, problemă de sistem anume cum funcţionează sistemul din Procuratură”, a declarat Veaceslav Ţurcan, avocat.

Procurorul de caz a refuzat să ofere un comentariu şi a declarat că va răspunde la întrebările jurnaliştilor la şedinţa următoare. Amintim că, în luna aprilie a anului trecut, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a anunţat despre anihilarea unei grupări criminale care ar fi avut de gând să execute un omor la comandă. Opt persoane au fost reţinute la Chişinău, iar alte nouă, în Ucraina. După jumătate de an, procurorii au anunţat că au expediat dosarul în judecată, iar principalul bănuit este Grigore Caramalac, alias Bulgaru, care se află în Federaţia Rusă. Pe de altă parte, mai multe voci au declarat că, de fapt, acest caz este cusut cu aţă albă, iar totul ar fi fost pus la cale de către Vladimir Plahotniuc. Şeful PD nu a comentat acuzaţiile.