„După o colaborare „sub acoperire” cu Plahotniuc, care durează din 2010, în sfârşit acest individ a fost înregimentat oficial în echipa oligarhului. Astfel, după ce a prestat timp de şase ani servicii anticonstituţionale regimului Plahotniuc, mutilând într-un mod greu de imaginat Constituţia Republicii Moldova, acum acest individ, din postura de ministru al Justiţiei, cel mai probabil, va încerca să demoleze şi ultimele rămăşiţe din ceea ce a mai rămas din statul de drept în Republica Moldova. (...) Indiferent de parcursul său politic, Tănase va rămâne în istorie ca un om care a avut o contribuţie importantă, poate decisivă, la consolidarea regimului uzurpator Plahotniuc, ca un partener de încredere al regimului mafiot. (...) Tănase a demonstrat că, la adăpostul unei justiţii controlate de Plahotniuc, valorează mai mult decât un Parlament şi că poate rezolva orice problemă constituţională pentru un regim mafiot”, scrie Andrei Năstase, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit preşedintelui Platformei Demnitate şi Adevăr, subordonarea politică a Curţii Constituţionale nu mai este un subiect tabu nici în rândul elitei diplomatice de la Chişinău.

„O glumă răspândită printre diplomaţii europeni din Republica Moldova se referă la enumerarea instituţiilor controlate de Plahotniuc. Aceştia îşi permit să-l ironizeze pe „coordonator”, spunând că printre instituţiile statului pe care le controlează sunt două Parlamente. Unul mare, format din 101 deputaţi, dar şi un „miniparlament” format din şase judecători de la Curtea Constituţională, care îl deserveşte pe Plahotniuc în situaţii de criză politică, creând şi norme în caz de necesitate, care să-i permită realizarea intereselor sale. Pentru nimeni nu este secret: Curtea Constituţională a început să joace acest rol odată cu venirea lui Tănase în fruntea instituţiei. Anume Tănase a transformat această instituţie de prestigiu, esenţială în orice stat democratic, într-un fel de „şestiorkă” a lui Plahotniuc”, afirmă liderul DA.

În sprijinul afirmaţiilor sale, Andrei Năstase a menţionat mai multe cazuri în care deciziile Curţii Constituţionale au provocat controverse. Una dintre ele este decizia care îi interzice fostului premier Vladimir Filat să mai ocupe vreodată această funcţie.

În opinia politicianului, Curtea ar fi acţionat în interesele lui Vladimir Plahotniuc şi atunci când l-a obligat pe fostul preşedinte Nicolae Timofti să desemneze candidatul majorităţii parlamentare pentru funcţia de prim-ministru. 

Potrivit lui Andrei Năstase, şi hotărârea Curţii Constituţionale ca preşedintele ţării să fie ales de popor a fost una în favoarea guvernării.

Contactaţi de Jurnal, Ministrul Justiţiei şi purtătorul de cuvânt al instituţiei nu au fost de găsit pentru comentarii. Nici reprezentanţii Curţii Constituţionale nu au reacţionat până acum.

Săptămâna trecută, Alexandru Tănase a fost învestit în funcţia de ministru al Justiţiei la propunerea şefului PD. El a mai deţinut această funcţie în fostul Guvern Filat, din partea PLDM. Iar în timpul mandatului său de preşedinte al Curţii Constituţionale, Tănase a fost implicat în mai multe scandaluri mediatice, inclusiv a fost acuzat că ar fi fost complice la legalizarea atacurilor de tip raider asupra Băncii de Economii, învinuiri pe care nu le-a comentat. Tănase a declarat în presă că este în relaţii bune cu Vladimir Plahotniuc.