Reprezentantul Special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană: Voinţa politică este esenţială pentru avansarea procesului de negocieri

Reprezentantul Special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană: Voinţa politică este esenţială pentru avansarea procesului de negocieri
Sursa: jurnal.md Foto: Moldpres 09.09.2017 09:18
Voinţa politică este esenţială pentru avansarea procesului de negocieri în problema transnistreană. Declaraţia îi aparţine Reprezentantului Special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE din partea Austriei pentru procesul de reglementare transnistreană, ambasadorul Wolf Dietrich Heim, care a fost în vizită oficială la Chişinău şi Tiraspol.
 
Ambasadorul Heim s-a întâlnit cu Viceprim-ministrul pentru reintegrare şi reprezentantul politic din partea Republicii Moldova, Gheorghe Bălan, şi cu Viceministrul  Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Lilian Darii.

La Tiraspol, Heim a avut întrevedere cu reprezentantul politic din partea Transnistriei Vitali Ignatiev. De asemenea, el a facilitat o întâlnire în formatul „1+1” la Bender a reprezentanţilor politici şi s-a întâlnit cu ambasadorii rezidenţi ai mediatorilor şi observatorilor ai formatului „5+2”.
 
Reprezentantul Special a reiterat faptul că Misiunea şi instituţiile OSCE sub egida Preşedinţiei Austriei vor continua să ajute Moldova să promoveze o societate incluzivă, tolerantă şi rezilientă prin implementarea Strategiei naţionale de consolidare a relaţiilor interetnice, consolidarea funcţionalităţii Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia şi susţinerea comemorării şi studierii Holocaustului în Moldova.
 
În cadrul întrevederilor cu reprezentanţii politici la Chişinău şi Tiraspol, precum şi la întâlnirea de la Bender, ambasadorul a discutat modalităţile de avansare a procesului de reglementare.

El a fost informat de către părţi cu privire la deciziile politice pe care acestea sunt gata să le ia corespunzător pentru a ajunge la acorduri pe marginea subiectelor din aşa-numitul „pachet din opt puncte”, deoarece în mai multe domenii aspectele tehnice au fost deja rezolvate de grupurile de lucru. Pachetul din opt puncte cuprinde cele patru acorduri restante din Protocolul de la Berlin din iunie 2016 plus subiectele ce ţin de şcolile cu predare în grafie latină, terenurile agricole din raionul Dubăsari, libertatea de circulaţie a persoanelor, bunurilor şi serviciilor, precum şi podul Gura Bîcului – Bîcioc.
 
Întrevederea Reprezentantului Special cu ambasadorii rezidenţi ai mediatorilor (Federaţia Rusă şi Ucraina) şi observatorilor (Uniunea Europeană şi Statele Unite) ai formatului „5+2” a fost găzduită de şeful Misiunii OSCE în Moldova, ambasadorul Michael Scanlan, la Chişinău. 
 
Negocierile în formatul „5+2” includ reprezentanţi ai părţilor, mediatorilor şi observatorilor – Moldova, Transnistria, OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina, Statele Unite şi Uniunea Europeană. Scopul formatului „5+2” este de a elabora parametrii pentru o soluţionare cuprinzătoare, bazată pe suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova în hotarele ei recunoscute pe plan internaţional, cu un statut special pentru Transnistria. Acest obiectiv a fost reconfirmat de către toate cele 57 state participante ale OSCE pe 9 decembrie 2016, la Hamburg, în Declaraţia Consiliului Ministerial.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI