„A ieşit în stradă contra cost şi a plecat din stradă contra cost. Înţelegerea lui Plahotniuc şi Dodon a fost de un milion de lei pentru fiecare săptămână stată acolo. Pentru mine a fost important ca întreaga societate să fie consolidată. Desigur că şi eu, ca şi mulţi oameni care astăzi trăiesc dezamăgirea de ceea ce face Dodon, am trăit cu speranţa că într-o bună zi acesta va accepta să rămână alături de poporul Republicii Moldova. Dânsul însă a ales înţelegerea cu Plahotniuc, înţelegerea cu cel care avea resurse administrative, mediatice, financiare, care să-i ajute în campania prezidenţială să ocupe locul pentru preşedinţie”,  a declarat Andrei Năstase.
 
„Se ştie foarte bine că, dacă nu ar fi avut sprijinul lui Plahotniuc – administrativ, mediatic şi de altă natură, Dodon n-ar fi ajuns preşedinte. Eu am stat alături de cetăţeni şi am preferat să nu fac diferenţă dintre cel care este de dreapta şi cel de stânga, să nu fac diferenţă dintre cel care optează pentru un vector sau pentru altul. Toţi erau furaţi în acelaşi fel şi plăteau chitanţele fără ca pe ele să scrie statlist, unionist, român, moldovean, ucrainean sau rus. Eu am fost alături de cetăţeni şi vor rămâne. Dodon a preferat funcţia, a preferat să stea alături de Plahotniuc şi asta o să-l coste într-o zi foarte foarte scump”, a mai spus Andrei Năstase.