Plahotniuc anunţă modificarea Constituţiei RM; Alexandru Slusari: „Cu acelaşi succes poate introduce în Legea Supremă un articol special precum că el este conducătorul Moldovei pe viaţă”

Plahotniuc anunţă modificarea Constituţiei RM; Alexandru Slusari: „Cu acelaşi succes poate introduce în Legea Supremă un articol special precum că el este conducătorul Moldovei pe viaţă”
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 12.09.2017 16:56
Partidul Democrat pregăteşte modificarea Constituţiei Republicii Moldova. Anunţul a fost făcut de şeful partidului, Vladimir Plahotniuc. Modificarea presupune introducerea unei referinţe precum că „orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană”.

Iniţiativa a fost calificată de vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari, drept praf în ochi pentru cetăţeni şi pentru partenerii de dezvoltare.

„Ipocrizia acestui mafiot nu are margini! A profanat toate valorile europene, a guvernat ţara în aşa mod încât numărul adepţilor vectorului european s-a micşorat de două ori, prin introducerea sistemului electoral mixt de dragul păstrării influenţei politice şi libertăţii i-a oferit partidei antieuropene toate şansele să câştige majoritatea la următoarele alegeri parlamentare. Iar acum, după opt ani de guvernare de-facto asiatică, Plahotniuc încearcă să arunce praf în ochii cetăţenilor şi partenerilor de dezvoltare prin angajamentul constituţional al ţării noastre de a integra în UE”, a comentat Slusari.

„Problema este că valoarea acestui jurământ, în condiţiile menţinerii la putere a clanului actual mafiot, este mai mică decât costul hârtiei pe care va fi scrisă aceasta modificare constituţională. Cu acelaşi succes Plahotniuc poate introduce în Constituţie un articol special, precum că el este conducătorul Moldovei pe viaţă. Integrarea europeană trebuie să fie implementată nu prin multe vorbe şi hârtii scrise, ci prin fapte palpabile pentru fiecare cetăţean”, a punctat vicepreşedintele Platformei DA.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI