Ani mai târziu, mai exact din 2011, Dmitri Rogozin avea să primească pe mână dosarul transnistrean, în calitate de reprezentant special al Rusiei în entitatea separatistă din stânga Nistrului, care constituie un exemplu de matriţă a jocurilor geopolitice ruse din fostul spaţiu sovietic.

În timp ce presupusa participare a lui Rogozin cu arma în mână la conflictul armat din 1992 rămâne confirmată numai unilateral, doar de către vicepremierul rus, lipsind o „relatare credibilă” a unui martor, există însă un substrat de capital politic esenţial în cariera oficialului rus care se degajă din acest obscur element biografic, consideră expertul Stanislav Secrieru.

Opinia lui Secrieru apare într-o analiză publicată în cadrul proiectului-antologiecoordonat de către Kacper Rekawek, de la Institutul de Politici GLOBSEC din Bratislava. În luna mai a acestui an, sub egida Institutului slovac a apărut un studiu despre fenomenul luptătorilor străini care participă în războaiele altor state. Secrieru analizează felul în care luptătorii post-URSS şi-au clădit carierele politice pe seama conflictelor armate la care au luat parte. 

Din consideraţiile analistului citat de Digi24, reiese că Republica Moldova a servit, în cazul lui Dmitri Rogozin, ca rampă de lansare în prim-planul politicii la nivel înalt din Rusia. Expertul îl poziţionează pe vicepremierul rus în categoria „constructorilor de imperiu” din Rusia post-sovietică. Ce erau aceşti „constructori de imperiu”? Un cocktail de pan-naţionalişti ruşi de diferite viziuni politice, dar care aveau un lucru în comun: militau pentru restaurarea imperială a Rusiei, într-o formă sau alta.  

Dmitri Rogozin, scrie expertul, şi-a folosit acest episod militar pentru a-şi crea „aura unui etnic rus care păzeşte fostul spaţiu sovietic”.

După conflictul de pe nistru, Dmitri Rogozin a intrat în politică şi a cunoscut o ascensiune rapidă în formaţiunea Patria, partid considerat de opoziţia de la Moscova drept o invenţie a Kremlinului. Din 1997, el a devenit membru al Dumei de Stat, cu un discurs bazat pe protejarea drepturilor ruşilor, oriunde ar fi aceştia şi mai ales în afara Rusiei, dar în regiunea ex-sovietică. În acea perioadă, Rogozin a depus şi un proiect de lege privind alipirea regiunii transnistrene la Federaţia Rusă.

În 2008, el a devenit un nume cunoscut la nivel internaţional, după ce a fost numit ambasador al Rusiei la NATO şi s-a remarcat prin critici dure la adresa Alianţei şi a politicii sale de extindere, în special în ţările baltice. De asemenea, el a criticat NATO pentru apropierea de Kiev şi a ameninţat Ucraina cu secesiunea estului rusofon.

„Rogozin reprezintă cazul rar când un fost luptător străin se întoarce ca reprezentant guvernamental în zona de conflict în care a luptat anterior”, mai scrie Stanislav Secrieru.