Persoana despre care vorbeşte Andrei Năstase este Oleg Sîrbu, veteran al războiului de la Nistru. 

„Printre cei care m-au îmbrâncit ieri în faţa Parlamentului este un braconier, numele lui este Oleg Sîrbu, care trebuia să stea astăzi la puşcărie. Ca să nu stea la puşcărie, el a ales să-l apere pe Plahotniuc. De fapt, profanează uniforma de veteran, uniforma de participant la războiul de la Nistru”, a comentat preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr.

Afirmaţiile lui Andrei Năstase sunt confirmate de un comunicat emis pe 15 ianuarie 2016 de către direcţia Inspectoratului Ecologic de Stat din raionului Criuleni. În text figurează numele combatantului, care era atunci inginer silvic. Anul trecut, pe 10 ianuarie, în cadrul unui raid de combatere a braconajului, el a fost surprins lângă un mistreţ împuşcat. Sîrbu le-a declarat poliţiştilor că păzea fondul forestier şi cinegetic, dar a refuzat să prezinte actele pentru arma găsită în maşina în care se afla şi a plecat de la faţa locului. Cazul este confirmat şi de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Criuleni, care au refuzat să ne spună numele persoanelor învinuite de braconaj, invocând secretul anchetei. 

„La 10 ianuarie 2016, la Inspectoratul de Poliţie Criuleni a fost înregistrat un caz de braconaj în una dintre fâşiile forestiere de pe teritoriul raionului Criuleni, unde nişte persoane au vânat ilicit un mistreţ. După unele măsuri de investigaţie, la 17 februarie a fost pornită pe numele acestor persoane o anchetă penală pentru vânatul ilegal. În prezent, acţiunile de urmărire penală sunt pe sfârşite şi urmează ca dosarul să fie expediat la Procuratura raionului Criuleni”, a precizat ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Criuleni, Diana Maxim.

Oleg Sîrbu confirmă cele întâmplate, doar că se declară nevinovat.

„N-am împuşcat eu niciun mistreţ. Veneam de la un nepot de-al meu din alt sat, m-am oprit pe marginea drumului. Am auzit nişte împuşcături, pentru asta m-am şi oprit”, a declarat Oleg Sîrbu. Întrebat de ce atunci a declarat că se afla la paza fondului forestier şi nicidecum nu a spus că trecea prin preajmă, Sîrbu a răspuns: „Corect. Eu nici nu am dovedit să-i explic domnului care a încercat să aducă aceste aberaţii. Sunt organele competente care vor demonsta cine este vinovat şi cine nu.”

Persoanele vizate în acest dosar riscă amenzi de până la 42 de mii de lei sau chiar trei ani de puşcărie. 

Amintim că la manifestaţia de săptămâna trecută, organizată de guvernare în susţinerea votului mixt, mai mulţi veterani ar fi fost remuneraţi cu câte 600 de lei pentru participare la acţiune. Banii îi primeau de la preşedintele Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului pentru Independenţă, Mihai Balan, care ulterior a fost surprins împreună cu alţi combatanţi, printre care şi Oleg Sîrbu, stând la o masă într-un local din centrul capitalei. Imaginile au fost făcute cu telefonul mobil de către un activist civic şi plasate pe o reţea de socializare.