„Am salutat mereu sprijinul frăţesc şi dezinteresat al României acordat cetăţenilor Republicii Moldova. Suntem extrem de recunoscători pentru ajutorul acordat de statul român prin cele 96 de autobuze donate şcolilor noastre. Pentru partidul pe care-l conduc, unul autentic pro-european, România rămâne un model de transformări profunde pe calea democraţiei, a construcţiei statului de drept şi un model de combatere a corupţiei”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

„Am aflat cu regret că, în timp ce noi protestam împotriva abuzurilor unei guvernări care vrea să ne ducă pe calea dictaturii, premierul Tudose a încurajat public adoptarea unui sistem electoral care va favoriza forţele pro-Kremlin la următoarele alegeri şi care înseamnă sfârşitul democraţiei în Republica Moldova. O lege criticată de instituţiile europene, care introduce un sistem electoral ce a eşuat în România, Georgia şi Ucraina, nu poate fi potrivită pentru Republica Moldova”, a mai spus liderul PAS.

Totodată, Maia Sandu îndeamnă reprezentanţii guvernului român să fie mai atenţi la ceea ce se întâmplă în Republica Moldova şi să nu se lase dezinformaţi.

„Am aprecia ca pe viitor reprezentanţii guvernului României să fie mai atenţi la ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, să nu se lase dezinformaţi de forţe care promovează valori total opuse celor promovate de România în regiune. Să nu uite că guvernanţii actuali, care se prezintă ca prieteni ai României, l-au aburcat pe Igor Dodon, cel mai mare românofob, în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova”, a adăugat Maia Sandu.