Cu alte cuvinte, această Agenţie va coordona direct cu cercetătorii şi nu prin intermediul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Potrivit proiectului aprobat astăzi de Executiv, AŞM va exercita rolul de consultant strategic al Guvernului în domeniile cercetării şi inovării.

Reforma propusă nu i-a picat bine preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca, care a solicitat amânarea examinării acestui proiect.

„Proiectul propus schimbă radical concepţia privind Academia de Ştiinţe a Moldovei”, a menţionat Gheorghe Duca. Pentru că nu a fost ascultat de colegii săi, acesta a putut doar să propună mai multe amendamente la acest proiect.

Duca a insistat ca noua Agenţie Naţională de Cercetare şi Dezvoltare să fie condusă de o persoană care deţine grad ştiinţific de doctor în ştiinţă. Propunerea însă a fost respinsă de autorul proiectului, directorul Centrului de Implementare a Reformelor, Iurie Ciocan.

„Agenţia este o autoritate a statului care va finanţa domeniile de cercetare şi dezvoltare. Deci nu se va ocupa nemijlocit de cercetare şi dezvoltare. Accentul la selectarea acestei persoane va fi pus pe experienţă şi calităţi manageriale”, a spus Iurie Ciocan.

Mai mult, Academia urmează să rămână fără liceu, universitate şi Grădina Botanică. Liceul AŞM va fi reorganizat într-un liceu republican pentru copii dotaţi şi va fi subordonat Ministerului Educaţiei. Totodată, Universitatea AŞM va fi absorbită de Universitatea de Stat din Moldova, iar Biblioteca „Andrei Lupan” va fi transferată către Biblioteca Naţională, aflată în subordinea Ministerului Culturii. Toate aceste schimbări l-au nemulţumit pe Gheorghe Duca.

„Universitatea a fost creată în cadrul negocierilor dintre Guvern şi AŞM pentru a trece la procesul de la Bologna. Fuzionarea cu USM nu cred că va aduce plus valoare niciunei dintre universităţi. Propun să rămână ca o entitate care să asigure pregătirea cadrelor pentru instituţiile necesare. Totodată, bibliotecile ştiinţifice sunt o atribuţie importantă a academiilor. Toate academiile din lume au biblioteci ştiinţifice. La fel, în foarte multe academii există grădini botanice care sunt instituţii de menţinere a fondului genetic şi eu cred că ele trebuie să rămână”, a menţionat preşedintele AŞM.

„Nu este vorba despre lichidarea acestor entităţi, ci de resubordonarea lor. Posibil, după procesul de reformă să avem şi unele optimizări, dar entitatea lor va fi păstrată”, a explicat Iurie Ciocan.

„Domnule Duca, noi nu facem dezbateri. Aţi participat la elaborarea acestei reforme. A fost suficient timp să punem întrebări, să venim cu propuneri. Academia trebuie să se ocupe de ştiinţă, nu de administrarea clădirilor, gestionarea patrimoniului, etc. Este un lucru tehnic de care trebuie să vă absolvim. De asta se vor ocupa cei care pot să facă acest lucru bine”, a intervenit premierul Pavel Filip.

Resursele financiare necesare pentru implementarea proiectului sunt estimate la 2,2 milioane de lei. Totodată, autorii proiectului susţin că reorganizarea entităţilor menţionate va asigura optimizarea cheltuielilor bugetare anuale pentru administrarea domeniului cu aproximativ 9,1 milioane de lei.