„Când am venit aici în 2013, sigur că am avut anumite aşteptări. Speram că atunci când voi pleca de aici peste patru ani, deoarece ştiam că vin pentru un mandat de patru ani, reformele în ceea ce priveşte dezvoltarea economică, respectarea legii, justiţia, democraţia vor atinge un alt nivel decât era atunci. Speram că vom fi mai aproape de rezolvarea conflictului transnistrean şi vom putea reunifica ţara. Bineînţeles că m-am gândit cum poate UE să susţină realizarea acestor scopuri şi am încercat să facem multe lucruri, dar numai prin sprijinul oferit. Sper că atunci când mă voi întoarce aici peste ani, lucrurile se vor mişca într-un ritm mai rapid. Anumite reforme s-au făcut, dar trebuie să fie realizate mai repede”, a afirmat Pirkka Tapiola.

Pirkka Tapiola a făcut aceste declaraţii în cadrul ceremoniei de premiere a voluntarilor care au pus umărul la inaugurarea Orăşelului European 2017.

Şeful Delegaţiei UE la Chişinău îşi încheie mandatul peste câteva luni. Potrivit unei hotărâri semnate de şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini, Pirkka Tapiola a fost delegat în Thailanda. În locul lui, la şefia Delegaţiei Uniunii Europene din Republica Moldova va veni actualul ambasador al Slovaciei în Grecia, Peter Michalko.

Amintim că Pirkka Tapiola a fost numit în funcţie în aprilie 2013 şi l-a succedat pe Dirk Schuebel.