„Din investigaţii jurnalistice şi din comunicatele de presă ale PDM aflăm că din banii furaţi de la oameni, Plahotniuc achită milioane pe avioane şi companii de lobby pentru a prosti Europa cu poveşti despre anchetarea laundromatului, combaterea propagandei şi a tancurilor ruseşti şi inventate eforme pe bani grei ai contribuabililor europeni, sifonaţi în conturile personale ale anturajului oligarhic. Putin s-ar prăpădi de râs dacă ar citi comunicatele de presă ale PDM, apărute cu câteva ore înainte de difuzarea filmului cu sine pe Prime TV, (poza ataşată e făcută la finalul filmului, după care urmau ştirile despre vizita proxenetului la Bruxelles) la o oră de maximă audienţă”, scrie liderul Platformei Demnitate şi Adevăr.

Andrei Năstase mai atenţionează că tot Plahotniuc e cel care i-a promis şi l-a făcut pe Igor Dodon preşedinte în 2016 şi prin sistemul mixt de vot îi asigură controlul asupra parlamentului Republicii Moldova.

„Şi asta cunoscând că anume Plahotniuc e cel care având controlul Procuraturii, CNA, BNM, CNPF, CSJ şi CSM i-a asigurat în ultimii 7 ani pauperizarea şi exodul masiv al populaţiei Moldovei, slăbirea economiei şi a sistemului ei bancar prin atacuri de tip raider, spălarea zecilor de miliarde de dolari ale anturajului său, i-a asigurat în cel mai eficient mod propaganda îmbinată cu linşajul mediatic al forţelor democratice, aducând opţiunea proeuropeană de la 73% în 2009, la 37% în 2015. Tot el e cel care i-a promis lui Putin şi l-a făcut pe Dodon preşedinte în 2016, iar prin sistemul mixt de vot îi asigură controlul asupra parlamentului R. Moldova”, scrie Andrei Năstase pe pagina sa de facebook.

„S-ar putea ca cineva de prin Europa să mai înghită momeala lui Ianukovici de pe Bîc. Grav că printre ei sunt câţiva eurodeputaţi români, care s-au dovedit a fi mai întâi socialişti şi apoi români. Ei îşi pot permite. Ei trăiesc în civilizaţie, bunăstare şi confort. Ei nu au grijile noastre. Ei au interesele lor. Cetăţenii Moldovei însă NU-l mai cred. Deocamdată, majoritatea se zbat la limita subzistenţei, într-o ţară ajunsă în prag de faliment, întreţinută din remitenţele Diasporei şi credite occidentale. Pentru o viaţă mai bună Acasă, e timpul să ne luăm soarta în mâini”, a conchis liderul Platformei Demnitate şi Adevăr.