Potrivit autorilor, această sesizare este un ultim instrument legal pentru a-i înlătura din funcţii publice pe cei care au protejat schema anabolizantelor, prin acţiune sau inacţiune.

„Astăzi, împreună cu colegii din fracţiunea parlamentară a PLDM, am depus o sesizare la Curtea Constituţională. Am solicitat Înaltei Curţi controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.1 din 20 ianuarie 2016 prin care a fost învestit cu încredere Guvernul Filip şi programul său de activitate, exclusiv în partea ce ţine de membrii Executivului asupra cărora există dubii rezonabile de contribuire la asigurarea viabilităţii schemei de export a „anabolizantelor” prin intermediul Î.S „Poşta Moldovei”. Având în vedere că Parlamentul a încălcat atât procedura de verificare a integrităţii candidaţilor, cât şi cea de învestire a Guvernului. Mai sunt şi alte solicitări”, a declarat deputatul PLDM Grigore Cobzac, preşedintele Comisiei parlamentare de investigare a implicării Poştei Moldovei în transportarea ilegală de anabolizante.

Totodată, PLDM face trimitere la cazul fostului premier Vlad Filat, mai exact la decizia Curţii Constituţionale din 2013, potrivit căreia „un prim-ministru demis pentru suspiciune de acte de corupţie nu-şi poate exercita mandatul”.

„Cred că prin această sesizare, Curtea Constituţională este supusă unui test de obiectivitate şi consecvenţă. Asta, deoarece în argumentarea noastră constatăm o similitudine şi facem trimitere la practica anterioară a Înaltei Curţi şi anume HCC n.4 din 22.04.2013”, a adăugat deputatul Cobzac.

Mai jos găsiţi sesizarea depusă la CC: