„Alo, puşcăriabile?! Ce bine că acest simplu prim - ministru şi puscăriabil de lux a fost provocat la această discuţie. Acum stau şi mă întreb, cum a fost posibil ca acest individ să dea mâna cu europeni decidenţi, cu oameni de valoare din Occident? Vă imaginaţi ce gogoşi le vindea găinarul? Povestea aia de succes cred că tot opera lui de coşmar este! Şi acum simplul vicepreşedinte al Parlamentului umblă pe la casele mari ale Europei, ca trimis al Plahotniucului, cu spaghete ascunse în costumaşul său glamuros”, a declarat Vasile Năstase.

„Ce ne facem, Iura, cu acest verdict fatal al Fondului Monetar Internaţional? „Totuşi, Guvernul a decis să acţioneze în alt mod şi nu a urmat recomandările FMI”.  Iura, pentru tine cuvântul ruşine va rămâne mereu un neologism!”, a adăugat Vasile Năstase.

Precizăm că după Banca Mondială, şi Fondul Monetar Internaţional a dezminţit declaraţiile fostului premier Iurie Leancă. Proaspătul vicepreşedinte al Parlamentului a menţionat acum câteva zile că garanţiile acordate în 2014 Băncii Naţionale de către Guvernul pe care îl conducea au fost consultate cu Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional.

Reprezentantul permanent al FMI în Moldova, Armine Khachatryan, precizează însă că instituţia a avut cu regularitate consultări cu autorităţile privind subiectele legate de restructurarea celor trei bănci, dar Guvernul a decis să acţioneze în alt mod şi nu a urmat recomandările FMI.