De asemenea, Thorbjorn Jagland va susţine o prelegere publică la Universitatea de Stat din Moldova, dedicată provocărilor şi ameninţărilor la adresa securităţii democratice.
 
Planul de acţiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2017–2020 a fost adoptat de către Delegaţii Comitetului de Miniştri al CoE la data de 1 februarie 2017 şi are drept scop susţinerea implementării reformelor în domeniile prioritare, precum combaterea corupţiei şi spălării banilor, sporirea independenţei şi eficacităţii sistemului judiciar, lupta împotriva relelor tratamente şi a impunităţii, consolidarea libertăţii presei şi a măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului.

Precizăm că secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a fost primul demnitar de nivel înalt care în 2015 a declarat că Republica Moldova este un stat capturat. Într-un articol publicat în The New York Times, oficialul european a vorbit despre pericolele care planează asupra ţării noastre, afirmând că acest stat capturat de oligarhi trebuie să fie întors cetăţenilor.

„În ultimii şase ani, s-a făcut foarte puţin pentru dezvoltarea economiei ţării şi instituţiilor statului. Corupţia rămâne endemică şi statul încă se află în mâinile oligarhilor, în timp ce veniturile mici au determinat sute de mii de moldoveni să plece peste hotare în căutarea unei vieţi mai bune”, afirma tranşant oficialul european.