FOTO

Plahotniuc ar fi zburat la Washington cu o cursă charter de peste un milion de dolari; Sîrbu: „Nu cunosc agenda preşedintelui partidului”

Plahotniuc ar fi zburat la Washington cu o cursă charter de peste un milion de dolari; Sîrbu: „Nu cunosc agenda preşedintelui partidului”
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 18.05.2017 11:16
Preşedintele Partidului Democrat, oligarhul Vladimir Plahotniuc, efectuează o vizită în SUA. Informaţia a fost confirmată astăzi de PD, asta după ce ieri finul acestuia, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, spunea jurnaliştilor că Plahotniuc este la birou.

Şi deputatul PD Sergiu Sârbu afirmă că nu ştie care este agenda lui Plahotniuc la Washington. „Nu cunosc agenda preşedintelui partidului. Probabil a plecat recent. Eu însuşi am fost plecat, nu am fost pe loc. Nu cunosc detalii. Probabil puţin mai târziu partidul va emite informaţii suplimentare”, a declarat Sârbu jurnaliştilor.

Potrivit agenţiei Infotag, care face trimitere la surse de la Washington, Plahotniuc se va întâlni cu adjunctul asistentului secretarului de stat pentru afaceri europene şi eurasiatice, Bridget Brink, precum şi cu alţi reprezentanţi ai Departamentului de Stat şi Congresului SUA.

O aeronavă privată a efectuat ieri o cursă charter Chişinău-Washington preţul închirierii căreia costă circa 30 de mii de dolari pentru o oră, iar ţinând cont de o cursă-dus întors, cu timp de aşteptare de câteva zile, valoarea totală a zborului ajunge uşor la un milion de dolari, potrivit Independent.md.

„Nu pot să confirm această informaţie. Habar nu am cât costă o oră de zbor”, a spus Sârbu.

Potrivit flightradar24.com, citat de Independent.md, care monitorizează zborurile de pasageri de pe tot globul pământesc, luni la Chişinău a aterizat din Budapesta o aeronavă Boeing 737-7BC BBJ, iar ieri, 16 mai, a decolat spre Washington, având un zbor cu o durată de 10 ore şi 45 de minute. Aeronava aparţine companiei Privajet din Malta, având la bord două paturi duble şi opt paturi pentru o persoană, două cabine de duş, masă pentru şedinţe cu şase fotolii, patru zone independente de odihnă cu playere audio şi video, AirShow, telefon, fax, aer condiţionat şi umidificator.

Avionul are un echipaj din şase persoane (pilotul şi pilotul secund, un inginer de bord, două stewardese şi un bucătar-şef), iar numărul maxim de pasageri este de 19 persoane.

Potrivit unor surse, costul unei ore de zbor cu o asemenea aeronavă de lux este de circa 30 de mii de dolari. Astfel, luând în calcul cele aproape 11 ore de zbor spre Washington (330 mii dolari), precum şi tot atâtea pe ruta Washington-Chişinău, precum şi timpul de aşteptare, ţinând cont că vizita este una de câteva zile, doar preţul pentru deplasare depăşeşte uşor valoarea de un milion de dolari americani.




Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI