„Am auzit ieri fraza lui Andrian Candu precum că Andrei Năstase şi alţi lideri ai opoziţiei nu trebuie să fie în opoziţie cu propriul popor. Cetăţeni, acest individ este campionul Moldovei la cinizm, ipocrizie, manipulare şi minciună. El, alături de naşul lui, cu gaşca de gangsteri a condus ţara în ultimii şapte ani. În această perioadă poporul a rămas fără zeci de miliarde de lei, fără trei bănci, fără Aeroport, cu o datorie de stat record, pe care o vor plăti copiii şi nepoţii noştrii. Poporul a asistat la spălari grandioase de bani, cifrate la câteva zeci de miliarde de dolari. Poporul a fost obligat să achite miliardele furate tot de la ei în sumă dublă”, scrie Alexandru Slusari pe pagina de facebook.

Astfel, ţara ajuns să aibă o economie tenebră şi o justiţie subordonată, susţine vicepreşedintele PPDA.

„Peste jumătate de milion de pensionari primesc pensii ruşinoase, care nu acoperă minimum de existenţă. A fost majorată vârsta de pensionare. Au crescut drastic tarifele comunale, taxele pentru serviciile medicale şi amenzile. Toate instituţiile statului lucrează nu pentru popor, ci pentru un singur clan oligarhic. Economia este sufocată de monopoluri, offshore-uri şi birocraţie. Corupţia şi economia tenebră au atins cote pericoloase pentru existenţa statului. Justiţia funcţionează eficient doar dacă este ordin de la Nobil. În toţi aceşti 7 ani, regimul din care face parte şi preşedintele Parlamentului GBC şi-a bătut joc de propriul popor, pe când Andrei Năstase din 2011 în gura mare striga că poporul este furat. Că se spală bani şi sunt devalizate băncile. Andrei Năstase, în măsura posibilităţilor, a ajutat poporul, salvând peste 150 de milioane de lei pentru buget în cadrul litigiilor "Norma" SRL şi Aroma Floris”, a punctat vicepreşedintele Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr.

Potrivit lui Slusari, unica salvare pentru acest popor sunt politicienii din opoziţie şi aceştia trebuie să fie susţinuţi de întreaga societate.

„Andrei Năstase şi alţi politicieni, care au fost recent în vizită în Europa, nu sunt în opoziţie faţă de propriul popor. Ei se întâlnesc cu poporul fără bodyguarzi şi fără umbrele antiglonţ. Ei sunt în opoziţie faţă de Plahotniuc, Candu, Iaralov şi alte "borsetci", care sug sângele din popor. Tot ce au făcut liderii opoziţiei în Europa este că au spus lucrurilor pe nume - că mafioţii care ne conduc în prezent ţara nu au nimic comun cu valorile europene, în afară de costume scumpe şi automobile luxoase”, a conchis Alexandru Slusari.