Este declaraţia vicepreşedintelui Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari, care îndeamnă oamenii să nu dispere şi să nu fie dezamăgiţi.

„Vă rog frumos, dragi cetăţeni, nu Vă dezamăgiţi! Să ştiţi că Plahotniuc are nevoie ca în ţara să rămână două categorii de oameni - cei amăgiţi de acest regim criminal şi cei dezamăgiţi, care conştientezează că au fost minţiţi, însă au intrat în depresie de la faptul că nu pot schimba nimic”, scrie vicepreşedintele PPDA, pe pagina sa de facebook.

„Nu există alternativă luptei pentru drepturile noastre, pentru demnitate şi adevăr. Cu dezamăgire hoţiile nu pot fi stopate, miliardele furate nu se recuperează şi părinţii şi copiii noştrii nu se întorc în ţară. Nu aşteptaţi că va veni cineva străin şi va elibera statul nostru de ocupanţii interni. Este misiunea noastră!”, a punctat Alexandru Slusari.

Totodată, vicepreşedintele PPDA a accentuat că nimeni dintre demnitarii şi funcţionarii afiliaţi guvernării şi, în special, oligarhului Vladimir Plahotniuc, nu au făcut astăzi nicio declaraţie despre evenimentele din aprilie 2009 şi nu a condamnat violenţele de atunci.

„Aţi auzit ca cineva din interpuşii lui Plahotniuc, care în prezent deţin şefia formală ale celor mai importante instituţii publice, să vină cu declaraţii în privinţa evenimentelor din 7 aprilie? Să condamne violenţele? Să vorbească despre activitatea organelor de forţă? Să ceară revenirea la anchetarea acestor evenimente? Să spună cel puţin câteva cuvinte calde despre tinerii torturaţi în comisariatele de poliţie, care au ieşit acum 8 ani la revoluţia demnităţii, dar aceasta a fost deturnată şi transformată în contrarevoluţia capturării statului? Linişte mortală la Guvern. Tăcere de mormânt în cadrul majorităţii parlamentare, în care intră nişte deputaţi care au suferit la propriu pe data de 7 aprilie 2009. Frica înfiorătoare îi cuprinde pe toţi, deoarece ei ştiu foarte bine că stăpânul lor este beneficiarul principal al actului criminal comis 8 ani în urmă. Dar după orice întunderic revine soarele şi, cu certitudine, justiţia independentă va veni cu un verdict echitabil în adresa organizatorilor adevăraţi ai contrarevoluţiei din 7 aprilie 2009”, a conchis Alexandru Slusari.