Cele două fotolii din Legislativ au devenit vacante ca urmare a demisiei deputaţilor Alexandru Barbăroşie şi Victor Roşca, aleşi din partea PLDM. Barbăroşie a renunţat la fotoliul de deputat pentru funcţia de preşedinte al raionului Anenii Noi, iar Roşca a invocat probleme de sănătate.

Potrivit legii, în Parlament trebuie să acceadă următorii candidat pe lista PLDM la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. Şi dacă Iurie Chiorescu va face parte din fracţiunea parlamentară a PLDM, nu acelaşi lucru se va întâmplat şi cu Eugen Bodarev.

Acesta nici nu avea încă mandatul validat când a anunţat că aderă la noul grup parlamentar format din transfugii din PLDM, condus de Valeriu Ghileţchi şi din care face parte şi fostul premier Iurie Leancă.